Actualitate

Cum va fi VREMEA până în 11 noiembrie, în Transilvania și la munte. ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 30 octombrie-11 noiembrie 2018 arată că în următoarele două săptămâni, adică ultimele zile din octombrie și prima perioadă din noiembrie. Potrivit meteorologilor, vremea caldă va persista până în primele zile ale lunii noiembrie, după care valorile termice vor scădea.

Probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor va fi mai accentuată la sfârşitul lunii octombrie, dar şi după data de 6 noiembrie, reiese din prognoza de specialitate.

Transilvania

Între 29 octombrie şi 3 noiembrie, vremea va rămâne deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 21 şi 24 de grade şi ale temperaturilor minime între 7 şi 10 grade.

Din 4 noiembrie şi până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 6 grade, iar cele minime cu 5 grade.

La începutul intervalului de prognoză şi din nou în ultimele zile ale acestuia vor fi ploi de scurtă durată, pe suprafeţe mici.

La munte

În prima săptămână, vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime între 13 şi 16 grade şi a minimelor între 6 şi 10 grade.

În cea de-a doua săptămână se va răcori treptat, astfel că, la finalul ei, media maximelor nu va mai depăşi 8 grade, iar a minimelor 1 – 2 grade.

Vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată mai ales la începutul intervalului şi după data de 6 noiembrie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

1,8 tone de de produse retrase din comercializare înainte de Paște 2026: Amenzi de 2 milioane de lei. Ce nereguli au descoperit inspectorii ANSVSA

Bogdan Ilea

Publicat

în

1,8 tone de de produse retrase din comercializare înainte de Paște 2026: Amenzi de 2 milioane de lei. Ce nereguli au descoperit inspectorii ANSVSA ANSVSA a intensificat controalele înaintea Paștelui. În doar o săptămână inspectorii au verificat peste 4.200 de unități din toată țara, aplicând sute de sancțiuni. Mai mult decât atât, au retras aproximativ […]

Citește mai mult

Actualitate

9-11 aprilie 2026 | Vânt, ploaie, lapoviță și ninsoare în România înaintea Paștelui Ortodox 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

9-11 aprilie 2026 | Vânt, ploaie, lapoviță și ninsoare în România înaintea Paștelui Ortodox 2026 Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 9 aprilie 2026 o informare meteo de vreme severă valabilă până sâmbătă, 11 aprilie 2026 în toată România.  Pe parcursul zilei de joi (9 aprilie), temporar vor fi intensificări ale vântului în centrul, […]

Citește mai mult

Actualitate

Părinţii şi tutorii copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist sau sindrom Down vor beneficia gratuit de consiliere psihologică: Proiect de lege adoptat

Ioana Oprean

Publicat

în

Părinţii şi tutorii copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist sau sindrom Down vor beneficia gratuit de consiliere psihologică: Proiect de lege adoptat Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, 8 aprilie 2026 în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede că părinţii şi tutorii copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist sau sindrom […]

Citește mai mult