Cum va fi VREMEA de Paște 2018. Prognoza meteo pentru următoarele 3 luni, publicată de ANM
Cum va fi VREMEA de Paște 2018. Prognoza meteo pentru următoarele 3 luni, publicată de ANM.
Potrivit ANM, lunile februarie şi martie vor fi caracterizate de o vreme cu temperaturi mai ridicate în regiunile sudice şi estice şi apropiate de normal în restul teritoriului, în timp ce în luna aprilie, temperaturile medii ale aerului se vor situa sub mediile climatologice în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza pentru februarie – aprilie 2018.
Citește și: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani
Prongoza meteo pentru februarie 2018
În luna februarie, precipitațiile vor fi apropiate de normal, cu excepția regiunilor centrale și estice, vor avea o tendinţă spre excedent. Temperaturile medii vor avea valori mai ridicate decât media climatologică în regiunile sudice, estice şi local în cele vestice şi apropiate de normal în rest. Media multianuală lunară pentru luna februarie este de -1 grad Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010.
În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de -5 şi zero grade Celsius în Transilvania şi Moldova şi între -2 şi 2 grade în Maramureş, Oltenia, Banat şi Dobrogea. Precipitaţiile totale lunare vor fi, în general, apropiate de normă, exceptând regiunile centrale şi estice unde vor avea o tendinţă spre excedent. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş – de până la 57 l/mp, Oltenia (până la 55 l/mp), Crişana şi Banat (până la 50 l/mp), iar cele mai scăzute în Moldova şi Dobrogea, între 13 şi 28 l/mp.
Prongoza meteo pentru martie 2018
În luna martie, precipitațiile vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării. Temperatura medie lunară a aerului se va situa peste norma climatologică în sudul şi sud-estul ţării şi va fi apropiată de normă în restul teritoriului. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei şi Moldovei (între -1 şi 5 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Banat, Crişana şi Oltenia, şi vor fi cuprinse între 3 şi 7 grade Celsius. Media multianuală lunară pentru luna martie, conform măsurătorilor, este de 3,5 grade Celsius.
Precipitaţiile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării în prima lună calendaristică de primăvară. Media climatologică pentru luna martie este stabilită la 38,3 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 60 l/mp), Oltenia (59 l/mp), Crişana şi Transilvania (până la 54 l/mp), Banat (până la 53 l/mp). În Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 17 şi 39 l/mp, iar în Moldova între 24 şi 36 l/mp.
Prongoza meteo pentru aprilie 2018
În luna aprilie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normal în sudul, sud-estul şi local
în vestul ţării şi se vor situa sub mediile climatologice în celelalte regiuni. Media valorilor termice pentru luna aprilie se situează la 9,3 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 5 şi 11 grade Celsius, în Transilvania, Moldova, Crişana, Maramureş şi Dobrogea, iar în Muntenia, Oltenia şi Banat, şi între 8 şi 12 grade Celsius.
Pe de altă parte, precipitaţiile totale lunare vor avea, în general, o tendinţă spre excedent, faţă de cele stabilite prin măsurători la 51,3 l/mp. În zona Banatului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 78 l/mp, în Oltenia la 75 l/mp, în Transilvania până la 70 l/mp, iar în Crişana, de până la 69 l/mp. Totodată, în Moldova cantităţile de precipitaţii sunt estimate între 38 şi 57 l/mp, iar în Dobrogea între 14 şi 40 l/mp.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Campania „Dăruiește Lumină”: 1.000.000 kWh donați de E.ON Energie România către către „Hospice Eliana” din Ciugud și alte trei instituții din țară care se ocupă de copii, tineri și seniori cu nevoi speciale
Campania „Dăruiește Lumină”: 1.000.000 kWh donați de E.ON Energie România către către „Hospice Eliana” din Ciugud și alte trei instituții din țară care se ocupă de copii, tineri și seniori cu nevoi speciale Campania „Dăruiește Lumină”, susținută de E.ON Energie România, revine cu o nouă ediție în cadrul căreia sunt donați 1.000.000 kWh de energie […]
Mai puțin de 100 de km de șosele rapide inaugurați în 2025 în România, jumătate cât în 2024. Autorităţile, optimiste pentru 2026
Mai puțin de 100 de km de șosele rapide inaugurați în 2025 în România, jumătate cât în 2024. Autorităţile, optimiste pentru 2026 România încheie anul 2025 cu aproape 100 de kilometri de drumuri de mare viteză în plus, deşi în ianuarie erau în lucru de şase ori mai mulţi. Realizările sunt la jumătate faţă de […]
CCR, undă verde noilor taxe locale 2026: Sunt vizate impozitele pe locuinţe, terenuri, maşini şi dividende și unele tarife pentru colete. Sesizarea AUR, respinsă
CCR, undă verde noilor taxe locale 2026: Sunt vizate impozitele pe locuinţe, terenuri, maşini şi dividende și unele tarife pentru colete. Sesizarea AUR, respinsă Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie 2025, contestația AUR privind legea prin care impozitele locale sunt majorate de la 1 ianuarie 2026, pentru care Guvernul și-a asumat […]