Rămâi conectat

Actualitate

Cum va arăta bugetul României pe 2024? Coaliţia de guvernare a stabilit astăzi cinci mari principii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va arăta bugetul României pe 2024? Coaliţia de guvernare a stabilit astăzi cinci mari principii

Coaliţia de guvernare a stabilit cinci principii în jurul cărora va fi structurat bugetul pe 2024, care vizează investiţiile, cu accent pe proiectele finanţate din fonduri europene, cheltuieli responsabile pentru funcţionarea statului, dezvoltarea marilor servicii publice (precum sănătate şi educaţie), combaterea evaziunii fiscale şi colectarea mai bună a veniturilor publice şi alocări consistente pentru drepturile de asistenţă socială, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Astfel, potrivit surselor, unul dintre aspectele centrale ale bugetului este orientarea către investiţii şi dezvoltare, cu accent deosebit pe proiectele finanţate din fonduri europene. Prin alocări consistente pentru proiecte de infrastructură, dezvoltare economică şi inovare, se propune crearea de locuri de muncă, stimularea creşterii economice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru fiecare cetăţean.

Pe de altă parte, bugetul va fi axat pe cheltuieli responsabile pentru funcţionarea statului, acestea urmând a fi riguros evaluate lună de lună, iar priorităţile vor fi stabilite pentru a asigura furnizarea serviciilor publice esenţiale într-un mod eficient şi sustenabil.

Al treilea principiu vizează prioritizarea sectoarelor esenţiale, precum educaţia, sănătatea, infrastructura şi serviciile publice.

„În domeniul sănătăţii, bugetul va include alocări semnificative pentru modernizarea infrastructurii medicale, achiziţionarea de echipamente medicale de ultimă generaţie şi asigurarea că personalul medical are condiţiile necesare pentru a oferi servicii de calitate. Scopul este să îmbunătăţim starea de sănătate a cetăţenilor şi să asigurăm că nimeni nu este lipsit de asistenţa medicală de care are nevoie. În domeniul educaţiei, investim în infrastructură şcolară, calificarea şi remunerarea profesorilor, precum şi în resurse didactice. Suntem hotărâţi să oferim tuturor elevilor şansa de a se dezvolta la maximumul potenţialului lor”, a subliniat sursa citată.

Totodată, bugetul se va axa pe combaterea evaziunii fiscale şi colectarea mai bună a veniturilor publice şi va include măsuri şi investiţii pentru consolidarea sistemului fiscal, sporirea transparenţei şi îmbunătăţirea eficienţei colectării veniturilor publice.

„Ne angajăm să utilizăm tehnologiile moderne şi să intensificăm cooperarea cu alte instituţii şi cu societatea civilă pentru a identifica şi combate eficient evaziunea fiscală”, a precizat sursa menţionată.

Bugetul va avea în vedere şi alocări consistente pentru drepturile de asistenţă socială, fiind acordată o atenţie deosebită asigurării accesului la servicii şi programe de asistenţă socială pentru cei care au nevoie de sprijin. Aceste alocări consistente pentru drepturile de asistenţă socială includ sprijin pentru persoanele vulnerabile şi cu dizabilităţi, copii şi tineri, persoanele vârstnice şi toţi cei care se confruntă cu dificultăţi temporare sau permanente.

Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit joi, într-o şedinţă de lucru, pentru o primă proiecţie a bugetului de stat pentru anul viitor.

„Astăzi, va fi prima şedinţă de coaliţie, împreună cu domnul ministru al Finanţelor, cu tema bugetului pe anul 2024”, a informat premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

Prim-ministrul a precizat că în reuniunea Guvernului va fi adoptat un memorandum privind prioritizarea investiţiilor publice.

„Astăzi vom adopta memorandumul având ca temă investiţiile publice prioritare pentru anul viitor, document care va sta la baza elaborării bugetului pe 2024. Vreau să susţinem ritmul din acest an în ceea ce priveşte marile proiecte şi chiar să-l depăşim. Vreau să construim acest buget pe proiecte”, a explicat Ciolacu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

400 de camere video cu radar, instalate de CNAIR pe drumurile naționale și autostrăzile din România: Avantajele noului sistem integrat de management al traficului

Ioana Oprean

Publicat

în

400 de camere video cu radar, instalate de CNAIR pe drumurile naționale și autostrăzile din România: Avantajele noului sistem integrat de management al traficului Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat joi, 11 decembrie 2025, că vor fi instalate 400 de sisteme de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzile din România. Directorul […]

Citește mai mult

Actualitate

Energia electrică a fost mai scumpă cu 62,36% față de anul trecut. Datele Institutului de Statistică

Bogdan Ilea

Publicat

în

Energia electrică a fost mai scumpă cu 62,36% față de anul trecut. Datele Institutului de Statistică Prețul energiei electrice s-a scumpit cel mai mul în noiembrie, mai exact, 62,36% în ritm anual, dar cu un preţ în scădere cu 2,52% faţă de luna precedentă. Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie, cu 62,36% […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Educației, negocieri pentru finanțarea burselor sociale din fonduri europene pentru studenți: ,,Acum este momentul să ne stabilizăm şi să creştem”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Educației, negocieri pentru finanțarea burselor sociale din fonduri europene pentru studenți: ,,Acum este momentul să ne stabilizăm şi să creştem” Ministerele din România se află în discuții cu Comisia Europeană pentru a face bursele sociale ale studenților să fie finanțate din fonduri europene. O alocare de 60 de milioane de euro pentru 2026 este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea