Rămâi conectat

Actualitate

Cum sunt tratați câinii polițiști de către unitățile lor. Condiții deplorabile, cuști în paragină, îngrijitori batjocoriți

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Multă lume a constatat o preocupare suspectă a ministrului Vela față de animalele abuzate, acesta ajungând chiar să adopte la sediul MAI, un câine alături de care s-a fotografiat și postat pe pagina de Facebook, anunțând că acesta va crește și va fi iubit alături de profesioniști și de prieteni.

Mai mult, a anunțat inclusiv înființarea „Poliției Animalelor”, efectuând în acest sens, în mod pompieristic, demersuri pentru modificarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, fără a organiza și o dezbatere publică legată de acest subiect extrem de complex și de sensibil, având în vedere cele două componente ale societății românești, zona urbană și respectiv rurală. Spunem că preocuparea ministrului față de condițiile animalelor din România este una suspectă, întrucât până în prezent nu s-a interesat de situația animalelor de serviciu aflate în propria curte, știți voi, acei câini de serviciu, eroi devotați partenerilor lor, cu care ministrul Marcel Vela se fotografiază ori apare în conferințe de presă pentru a da bine în fața societății.

În aceste zile am primit tot mai multe sesizări din partea colegilor din țară care ne-au atras atenția cu privire la starea deplorabilă a câinilor de serviciu și a condițiilor improprii în care sunt nevoiți să trăiască și să se hrănească, fiind totodată indignați de faptul că polițiștii vor fi puși în situația de a sancționa deținătorii de animale pentru că nu le asigură condiții prielnice de trai, că nu sunt îngrijiți și nu beneficiază de tratamente medicale corespunzătoare, în timp ce câinii propriei instituții trăiesc în condiții mizere.

Astfel, în padocurile pentru câini din majoritatea inspectoratelor de poliție din țară nu s-a investit pentru crearea unor condiții minimale de mai bine de 25 de ani, cuștile confecționate din lemn se află în paragină, acestea sunt reparate după posibilitățile și după priceperea fiecăruia dintre colegii noștri încadrați pe funcții de conductori câini, din buzunarul propriu, deoarece șefii inspectoratelor au ridicat mereu din umeri spunând că nu au bani pentru a investi în repararea padocurilor sau pentru tratamentele medicale complexe ale câinilor.

Și dacă în Instrucțiunile MAI cu nr. 636 din 09.05.2005 privind producerea și folosirea animalelor de serviciu în structurile Ministerului Administrației și Internelor sunt prevăzute condiții minimale pentru adăpostirea câinilor de serviciu, respectiv:

-padocurile trebuie să aibă o suprafaţă de minim, 14 m2 şi înălţime de 2 m, se confecţionează din cărămidă, cu pardoseală din beton peste care se aplică o peliculă de 4-6 cm de asfalt în vederea prevenirii îmbolnăvirii. Pardoseala trebuie să fie înclinată, la baza pantei fiind practicat un jgheab în vederea colectării (dirijării) apelor reziduale sau pluviale. În lipsa materialelor pentru zidărie, padocul se poate confecţiona şi din alte materiale termoizolante, iar pardoseala se asigură printr-un strat de 20-30 cm pietriş. În ambele situaţii va fi împrejmuit şi acoperit cu plasă de sârmă în vederea prevenirii otrăvirii intenţionate a câinilor, iar uşa de acces va fi asigurată cu lacăt. Pe uşa de la intrare se aplică o placă de dimensiunile 30 x 15 cm pe care sunt menţionate numele câinelui, anul naşterii şi numărul matricol;

-cuştile se confecţionează din lemn, având următoarele dimensiuni: lungimea 1m, lăţimea 0,90 m, şi înălţimea de 1m, iar acoperişul va fi confecţionat în două ape şi uşor demontabil pentru a permite efectuarea curăţeniei şi dezinfecţiei. Intrarea în cuşcă, are următoarele dimensiuni: de 30 cm lăţime şi 40 cm înălţime, iar pe timpul iernii va fi protejată cu o bucată de cauciuc, postav sau pânză de sac, liberă în partea de jos, în vederea prevenirii intrării zăpezii şi va fi orientată către direcţia din care bate vântul în mod frecvent. Pentru aşternut, pe timp friguros se folosesc paiele, fânul sau talaşul din lemn, care se afânează zilnic, se schimbă de fiecare dată dacă a fost udat şi în mod obligatoriu o dată pe săptămână; realitatea este de fapt cea din fotografiile de mai jos, dar care nu-l interesează pe ministrul Vela deoarece nu-i va atrage capital de imagine.

De precizat că padocurile și cuștile din imaginile dure de mai sus se află în această stare și datorită implicării promoțiilor de polițiști conductori câini care au investit banii proprii în întreținerea acestora, căci altfel, în 25 de ani, acestea ar fi dispărut complet din cauza condițiilor meteorologice, a uzurii morale și a neimplicării instituției în reabilitarea acestora.

În aceste condiții în care bieții câini de serviciu și conductorii acestora sunt batjocoriți efectiv de ministerul care ar trebui să fie preocupat de situația lor, nu putem să nu constatăm ipocrizia fățișă prin care ni se arată un interes față de situația animalelor și considerăm aceste demersuri simple strategii de atragere a electoratului, întrucât dacă ar fi existat un interes real pentru această situație, astăzi nu ne-am fi aflat într-un real blocaj față de proiectul privind Poliția Canină, care stagnează de mai bine de 2 ani, deși a primit aprobări de la toate structurile implicate, fiind nevoie doar de o semnătură a ministrului pentru ca acesta să devină operațional.

Așadar, se poate observa fără echivoc dezinteresul instituției față de animalele de serviciu, având în vedere atât lipsa investițiilor de mai bine de două decenii, situație verificabilă destul de ușor, ministrul putând să solicite să i se prezinte o situație privind investițiile efectuate pentru repararea sau renovarea padocurilor pentru câinii de serviciu; cât și neoperaționalizarea structurii de Poliție Canină pentru care s-ar fi putut accesa fonduri europene nerambursabile pentru crearea unor padocuri și cuști modulare la standarde calitative așa cum există în cadrul celorlalte poliții din spațiul european, unde animalele de serviciu sunt tratate corespunzător, la propriu, nu doar declarativ.

În final, ne gândim la modul în care trăiește la acest moment câinele adoptat de către ministrul Vela având în vedere condițiile prezentate mai sus, a căror remediere ține strict de implicarea domniei sale, pe care dorim să o facă în mod real, nu de fațadă sub impulsul campaniei electorale.

Sursa: sindicateuropol.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România

Bogdan Ilea

Publicat

în

Hărțuirea unei ziariste de către PNL, semnalată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România Duminică noaptea, Departamentul de Stat al Statelor Unite, a publicat un raport privind situația drepturilor omului în România. „Ministerul de Externe” al SUA” a discutat despre relația dintre partidele de guvernământ din România și hărțuirea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea