Cum să îți protejezi copiii pe internet. Ministerul Comunicațiilor a lansat un ghid despre siguranța digitală
În speranța că va mai limita riscurile, ministerul Comunicațiilor, împreună cu UNICEF, încearcă să-i învețe pe părinți cum să-și protejeze copiii în mediul online. România are internet de mare putere, cum puține țări din lume mai au. Dar și sute de copii care au acces nelimitat la tehnologia modernă. Iar răufăcătorii profită din plin de asta și transmit pe internet momentele în care îi abuzează pe micuți.
Pe internet, pericolele pândesc la fiecare click. Copiii recunosc că, de multe ori, sunt abordați de persoane necunoscute atunci când se joacă online.
Cei mici încep să îi considere prieteni, iar după săptămâni de discuții, le trimit fotografii. Sunt apoi șantajați și ajung de multe ori să fie exploatați sexual în mediul online.
Un studiu UNICEF arată că, la nivel mondial, 1 din 3 utilizatori de internet are sub 18 ani. Specialiștii organizației au descoperit că peste 90% din adresele URL care au facilitat abuzul sexual în rândul copiilor sunt din Olanda, Statele Unite, Rusia, Franța și Canada.
Ministerul Comunicațiilor a făcut un ghid prin care îi învață pe părinți cum să-și protejeze copiii de pericolele din online.
Specialiștii în securitatate spun că telefoanele inteligente fac ca cei mici să nu poată fi supravegheați atunci când stau pe internet.
Sursa: stiri.tvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Mii de sesizări în câteva zile pe platforma „Fără hârtie”. Vicepremier: „Statul știe să se saboteze singur”
Mii de sesizări în câteva zile pe platforma „Fără hârtie”. Vicepremier: „Statul știe să se saboteze singur” Platforma online „Fără hârtie” a adunat în câteva zile peste 2.200 de sesizări de la cetățeni, cele mai multe privind cartea electronică de identitate, a declarat, luni, 9 martie 2026, vicepremierul Oana Gheorghiu. „Până acum, sunt peste 2.200 […]
E jale! Peste 2.000 de firme din România și-au suspendat activitatea în ianuarie 2026 Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în ianuarie 2026 a fost de 2.046, în creştere cu 19,93% comparativ cu prima lună din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe companii care şi-au suspendat […]
Economistul Radu Georgescu: După creșterile de taxe, România are cea mai mare inflație și cea mai mare scădere a consumului din Europa
Economistul Radu Georgescu: După creșterile de taxe, România are cea mai mare inflație și cea mai mare scădere a consumului din Europa Economistul Radu Georgescu atrage atenția asupra unui risc economic major ignorat, în opinia sa, în spațiul public din România: deficitul de cont curent, despre care spune că a ajuns în 2025 la cel […]