Opinii - Comentarii

Cum să fim mai fericiți, potrivit științei. Câteva lucruri simple – cheia unei vieți împlinite și sănătoase

Ioana Oprean

Publicat

în

fericitFericirea nu este numai una dintre emoțiile pozitive pe care le putem trăi, ci și cheia unei vieți împlinite și sănătoase. Este o senzație greu de explicat, mai ales pentru că nu pe toți ne face fericiți același lucru, semnalează cotidianul spaniol La Vanguardia, citat de Agerpres, prezentând câteva exemple cu bază științifică pentru a fi fericiți.

Faptul de a beneficia de un timp în afara casei — mai ales dacă ne înconjurăm de natură — este asociat cu o mai bună sănătate mentală, potrivit unui studiu al University of Exeter Medical School. Chiar și simplul fapt de a privi imagini reprezentând natura a dovedit că stimulează părți din creier asociate cu fericirea și atât de mult dorita stabilitate emoțională.

În plus, ieșind din casă ne expunem razelor soarelui, care ajută corpul să producă vitamina D, necesară pentru absorbția calciului în oase. Nivelurile scăzute de vitamina D sunt asociate cu depresia și tristețea, potrivit unui studiu realizat de University of Georgia (SUA) și University of Pittsburgh.

Cu toții știm că sportul prezintă multe beneficii pentru sănătate, dar nu se rezumă la atât. Realitatea este că exercițiile fizice ne fac mai fericiți. Activitatea fizică ajută corpul să producă anticorpi și să elibereze endorfine.

Cui nu îi place să doarmă? Fie că este vorba despre o siestă sau despre o noapte întreagă de somn, este esențial să dormim bine pentru a ne simți bine și a fi fericiți.

Potrivit experților de la Harvard Medical School, odihna insuficientă poate determina niveluri de optimism mai scăzute. În plus, un studiu condus de cercetătorul William C. Dementha a dovedit că a dormi bine contribuie la o stare de sănătate mai bună și la fericire. Așadar, cel mai bun sfat este acela de a vă odihni dacă doriți să fiți mai fericiți și să trăiți mai bine.

Meditația pare uneori complicată, dar cei care nu o practică sunt invitați să o facă, pentru că aduce numeroase beneficii. Un studiu realizat la Massachusetts General Hospital cu participanții la un curs de meditație de opt săptămâni a constatat că părțile creierului asociate cu compasiunea și conștiința au crescut în urma meditației. La rândul lor, părțile asociate cu nivelurile mai mari de stres s-au redus după acest curs.

Știința a mai demonstrat că faptul de a asculta muzică și de a merge la dans reduce nivelurile de stres și stimulează o mai mare fericire în general.

Două studii publicate în The Journal of Positive Psycohology dau asigurări că eforturile făcute pentru a fi fericiți pot da roade. Printre activitățile recomandate pentru a atinge această dorită fericire se numără aceea de a asculta muzică veselă.

„Fericirea constă în a face bine”, spunea Aristotel.

Cine zâmbește cu adevărat, fără a se preface, este mai fericit, potrivit concluziilor unui studiu realizat de Michigan State University. Persoanele care lucrează cu publicul și se forțează să zâmbească își înrăutățesc starea de spirit, iar persoanele care zâmbesc pentru că gândesc lucruri pozitive sunt mult mai vesele.

Dacă nu puteți călători pentru că nu aveți timp, nu vă faceți griji: cu simpla planificare a unei călătorii veți fi mai fericiți. Aceasta este concluzia unui studiu realizat în Olanda de Universitatea din Rotterdam, Universitatea de științe aplicate din Breda și Universitatea din Tilburg.

Căutați o destinație și imaginați-vă toate lucrurile pe care le-ați putea face. Călătoria este o formă de a vă deconecta de stresul de zi cu zi și aceasta ajută totdeauna.

Potrivit unui studiu preluat în cartea The Longevity Project, relațiile cu ceilalți sunt fundamentale pentru o viață lungă și fericită. „Cel mai clar beneficiu al relațiilor sociale vine din faptul de a-i ajuta pe ceilalți”. Cei care își ajutau prietenii și vecinii „aveau tendința de a trăi mai mult decât ceilalți”, potrivit studiului.

Stresul, mai ales când devine cronic, poate fi răspunzător pentru multe probleme de sănătate precum depresia, anxietatea sau insomnia, potrivit experților de la Clínica Mayo. De aceea, pentru a ne menține sănătoși și fericiți, aceștia ne recomandă practicarea unor tehnici de relaxare, simțul umorului și abordarea cu mai mult calm a situațiilor.

sursa: Agenția Națională de Presă Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

La data de 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Bogdan Ilea

Publicat

în

La data de 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale La data de 26 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. În 2000, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO) au desemnat ziua de 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare convenţia de […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Cernobîl: 40 de ani de la cea mai mare catastrofă nucleară civilă. Imagini document din 26 aprilie 1986

Ioana Oprean

Publicat

în

Cernobîl: 40 de ani de la cea mai mare catastrofă nucleară civilă. Imagini document din 26 aprilie 1986 În urmă cu 40 de ani, la 26 aprilie 1986, exploda reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. Un accident, cel mai grav din istoria nucleară civilă, care venea în urma unei serii de erori umane. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România

Ioana Oprean

Publicat

în

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România Anual la data de 25 aprilie este sărbătorită Ziua Justiţiei Militare, marcând, astfel, data la care, în anul 1919, a luat fiinţă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înfiinţarea unei structuri specializate în asigurarea asistenţei juridice […]

Citește mai mult