Cum își pot schimba românii din străinătate actele de identitate fără să mai vină în țară
Cum își pot schimba românii din străinătate actele de identitate fără să mai vină în țară
Puteți obţine un nou act de identitate, fără a mai veni în ţară, prin împuternicit, pe bază de procură specială autentificată la misiunile diplomatice ori oficiile consulare de carieră ale României din statul respectiv.
Este vorba despre ambasadă sau consulat și nu se mai percepe taxă consulară. Procura trebuie să aibă aplicată fotografia solicitantului şi să fie certificată cu timbrul sec al misiunii diplomatice sau oficiului consular respectiv. La procură se ataşează o fotografie identică cu cea care a fost aplicată pe aceasta ștampilată pe verso.
În cuprinsul procurii speciale trebuie să se regăsească, în mod obligatoriu, scopul pentru care aceasta a fost întocmită, respectiv depunerea cererii pentru eliberarea actului de identitate şi / sau ridicarea actului de identitate, precum şi motivul solicitării actului de identitate (expirare, schimbarea domiciliului, pierdere, etc.).
Procura specială autentificată la misiuniea diplomatică ori oficiul consular al României din statul respectiv se va prezenta în original de către persoana împuternicită împreună cu certificatul/tele de stare civilă și actul de proprietate.
Cum beneficiați de pașaportul CRDS
Dacă locuiți în străinătate, dar încă figurați cu domiciliul în România, conform Direcției de Evidență a Populației Iași, puteţi beneficia de Paşaportul simplu electronic pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate(CRDS).
Cererea se poate depune la Ambasada/consulatul României din străinătate.
Conform autorităților, valabilitatea pașaportului electronic este de 10 ani, iar pentru minorii cu vârsta sub 12 ani, valabilitatea acestuia este de 3 ani. Acest tip de paşaport nu restrânge în niciun fel drepturile cetăţeneşti:
– nu mai este necesară cartea de identitate pentru obţinerea noului paşaport (cea existentă se retrage din uz, chiar dacă este expirată). Ca urmare, se va avea grijă apoi doar de valabilitatea unui singur document (paşaport), nu două (carte de identitate şi paşaport).
– faptul că nu se mai deţine o carte de identitate nu afectează drepturile şi îndatoririle privind proprietăţile mobile şi imobile aflate în România pe numele titularului paşaportului CRDS. Evidenţa în ţară a persoanelor CRDS se ţine după ultimul loc de domiciliu avut în România şi după reşedinţa declarată în România (după caz).
– se intră în comunitatea cetăţenilor români CRDS, care permite, de exemplu, participarea la scrutinele electorale organizate în străinătate doar în baza paşaportului (fără necesitatea prezentării altor acte care atestă locuirea legală în acea ţară).
De asemenea, facem menţiunea că posesorii de paşapoarte CRDS pot, oricând doresc, să stea o perioadă mai îndelungată în România (peste 15 zile), să solicite o carte de identitate provizorie pentru perioada petrecută în ţară. Valabilitatea acestui document poate varia între o lună şi un an, în funcţie de situaţia personală a solicitantului (cât timp va petrece în ţară).
Citește și: Motivul revoltător pentru care un elev român din Italia nu este luat în excursie de colegii săi
Acte de stare civilă
Documentul ce se eliberează cetățenilor români în scopul încheierii unei căsătorii în străinătate este adeverința Anexa nr. 9 cu privire la mențiunile existente pe marginea actului de naștere.
În funcție de statul în care va fi folosit, acest document poate necesita apostilare sau supralegalizare. Cererea se poate depune personal sau prin împuternicit cu procură specială la locul de domiciliu deținut în România sau la locul unde a fost înregistrată nașterea dvs.
Duplicat al certificatului de stare civilă
Dacă vă aflaţi în străinătate puteți obține un duplicat al certificatului de stare civilă(naștere/căsătorie) pe baza unei procuri speciale dată la Ambasada/Consulatul României din străinătate. În acest caz nu este necesară nici o formă de apostilare, supralegalizare sau traducere. Procura poate fi dată și în fața unui notar public din străinătate, caz în care va trebui să fie, în funcție de statul emitent, apostilată conform Convenţiei de la Haga din 1961 sau supralegalizată.
În acest caz procura va fi tradusă în limba română și legalizată în România.Procura specială şi traducerea legalizată se depun de persoana împuternicită, în original. Autoritățile precizează că nu se accpetă procuri prin fax sau email. Certificatele de stare civilă se pot elibera și avocaților împuterniciți de către titulari sau de către reprezentanții legali ai acestora, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995.
Act de naștere românesc pentru un copil născut în străinătate
Dacă aveți un copil născut în străinătate și doriți certificat de națtere românesc vă puteți adresa Ambasadei/consulatului României din țara în care vă aflați sau serviciului de stare civilă de la ultimul loc de domiciliu din România.
Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite în străinătate, la autorităţile locale competente, se transcriu, obligatoriu, în registrele de stare civilă române, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate, a certificatului ori extrasului de stare civilă.
Transcrierea se poate solicita şi prin împuternicit cu procură specială, dată la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din statul de reşedinţă (Ambasada / Consulat) sau la un notar public, caz în care va fi supralegalizată, sau va avea aplicată apostila, în funcţie de statul în care este întocmită. Procura specială / declaraţia dată la notar în străinătate trebuie să fie tradusă în limba română; traducerea se întocmeşte în România şi trebuie să fie legalizată de către notar.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Târg caritabil de Crăciun la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș pentru ajutorarea elevilor cu o situație materială dificilă
FOTO | Târg caritabil de Crăciun la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș pentru ajutorarea elevilor cu o situație materială dificilă Curtea Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș s-a transformat într-un loc de poveste, cu ocazia organizării târgului caritabil de Crăciun. Evenimentul a adus împreună zeci de elevi, părinți și cadre didactice pentru o cauză […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților
-
Sportacum 4 zile
ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) | Dublă Bura, „roș-albaștrii” au spart gheața în deplasare