Cugir: Localnicii consideră depozitarea ilegală a gunoaielor, lipsă de civilizaţie şi pericol pentru sănătate
Faptul că un teren din Cugir, situat în aproperea Stadionului ,,Parc”, lângă viitoarea Casă Parohială, aparţinând Bisericii „Trei Ierarhi” şi la mică ditanţă de câteva blocuri de locuinţe este pe cale să devină o haldă de gunoi a oraşului, nu mai surprinde pe nimeni. Mai mulţi localnici care tranzitează zona spre grădinile din vecinătate ne-au invitat să vedem la faţa locului, cum ceea ce se dorea cu ani în urmă a fi un platou pentru o piaţă industrială a localităţii ia pe zi ce trece aspectul unui depozit al resturilor de tot felul. Un loc, care în opinia lor creaza un peisaj, ales parcă să sfideze civilizaţia urbană, la început de Secol 21.
Cei care ne-au semnalat acest aspect ne-au rugat să transmitem autorităţilor locale să nu mai tolereze atitudinea ilegală şi lipsită de bun simţ a acelor persoane care ignoră legea privind ordinea publică şi să intervină imediat pentru a elimina focarul de infecţie ce poate afecta sănătatea oamenilor, mai ales că în apropierea maldărelor de gunoaie se mai află şi un parc de agrement, menit să ofere localnicilor civilizaţie şi confort.Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | ACCIDENT în Sebeș: Autoturism răsturnat în zona sensului giratoriu de la Kronospan
ACCIDENT în Sebeș: Autoturism răsturnat în zona sensului giratoriu de la Kronospan O mașină s-a răsturnat joi seara în Sebeș. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Sebeș (in zona giratoriu Kronospan). Este vorba despre un autoturism răsturnat, fără persoane încarcerate. Forțe […]
FOTO | Elevi din Buzău, în vizită la Colegiul Militar din Alba Iulia: Experiență educativă specială
Elevi din Buzău, în vizită la Colegiul Militar din Alba Iulia Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a primit săptămâna aceasta vizita elevilor Școlii Gimnaziale Viperești, județul Buzău. Aceștia au avut parte de o experiență educativă, o imagine autentică și o opinie sinceră despre colegiul militar. „Însoțiți de directorul școlii, profesor Magdalena Oancea și […]
FOTO | Șapte studenți la Drept ai Universității din Alba Iulia vor participa la Viena la un concurs simulat de arbitraj comercial internațional: Care sunt membrii echipei Vis Moot 2026
Șapte studenți la Drept ai Universității din Alba Iulia vor participa la Viena la un concurs simulat de arbitraj comercial internațional Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) va fi reprezentată la „Willem C. Vis International Commercial Arbitration Moot 2026”, un concurs simulat de arbitraj comercial internațional, care se va desfășura la Viena, între […]