Actualitate

CSU Alba Iulia caută manager – se oferă până la 20.000 de euro, cazare și o masă pe zi

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Consiliul de administrație al Clubului Sportiv Universitatea din Alba Iulia a ajuns la concluzia că este necesară asigurarea serviciilor de management și consultanță pentru participarea echipei de baschet feminin CSU Alba Iulia la competițiile care se organizează în perioada 2012-2013, motiv pentru care a scos la licitație contractul cu o valoare estimată la 93.116 lei (20.000 de euro).

Pe lângă bani câștigătorul licitației va primi și cazare pe toată durata contractului, o masă pe zi 6 zile pe săptămână și un spaţiu special amenajat (birou la sediul Clubului) unde să-şi poată desfăşura activitatea, dar trebuie să aibă experiență de minim 3 ani în domeniul managementului sportiv și să aibă experienţă în activitatea sportivă de performanţă şi în relaţiile cu Federaţia Română de Baschet (FRB) şi Federaţia Internaţională de Baschet(FIBA) – minim 3 ani, cu certificare prin licenţă (sau echivalet) FIBA.

Misiunea viitorului manager nu este ușoară, acesta trebuie ”să depună toate eforturile pentru îndeplinirea obiectivelor pentru sezonul competiţional 2012- 2013, respectiv clasarea în primele 4 echipe la finalul Campionatului Naţional şi calificarea în Final Four-ul Cupei României, iar în cazul neîndeplinirii acestor obiective, să suporte penalizări de 10% din valoarea totală a contractului pentru fiecare loc mai jos in clasament (Campionat) și o penalizare de 20% din valoarea totală a contractului pentru neîndeplinirea obiectivului din Cupa României”, după cum se  precizează în caietul de sarcini.

Cei care se încumetă să accepte aceste condiții trebuie să se grăbească să-și depună oferta pentru că termenul expiră peste 3 zile, adică în data de 29 septembrie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

UPDATE VIDEO | ACCIDENT TERIBIL pe un drum din Cluj: O femeie în stop cardio-respirator și alte două persoane în stare gravă după impactul violent dintre 2 autoturisme

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT TERIBIL pe un drum din Cluj: O femeie în stop cardio-respirator și alte două persoane în stare gravă după impactul violent dintre 2 autoturisme Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în după amiaza zilei de marți, 31 martie 2026 în județul Cluj, pe drumul dintre Făget și Sălicea, unde două autoturisme […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproximativ 350.000 de euro, găsiți de DNA în locuințele șefului Autorității Rutiere, apropiat al lui Sorin Grindeanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproximativ 350.000 de euro, găsiți de DNA în locuințele șefului Autorității Rutiere, apropiat al lui Sorin Grindeanu Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton (apropiat al lui Sorin Grindeanu), din București și Timișoara, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Concret, spun sursele, anchetatorii au ridicat […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în Transilvania: Variații mari de temperatură și ploi. Prognoza pentru următoarele 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în Transilvania: Variații mari de temperatură și ploi. Prognoza pentru următoarele 2 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat, luni, 30 martie 2026, o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 30 martie – 12 aprilie 2026. În Transilvania sunt așteptate variații […]

Citește mai mult