Sport

CSO Cugir îşi schimbă statutul pentru a participa la baraj! *CF Metalurgistul Cugir 1939 va fi viitorul nume al echipei

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO CugirCF Metalurgistul Cugir 1939 va fi numele viitoarei divizionare terţe ce va activa în oraşul de sub Drăgana în cazul în care CSO Cugir, campioana judeţului Alba va câştiga barajul din 19 iunie, cu reprezentanta judeţului Sălaj. În aşteptarea stabilirii numelui adversarului din Sălaj (Barcău Nuşfalău sau Rapid Jibou) de la meciul de baraj din judeţul Bihor, din 19 iunie, Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir este obligat, conform regulamentelor FRF să-şi schimbe statutul.

Astfel, deja s-au iniţiat demersurile juridice necesare, iar în cursul săptămânii trecute, în ultima şedinţă de Consiliu local din Cugir s-a dat o hotărâre în acest sens. „Există o asociaţie, ProSport Cugir, de drept privat, non profit şi s-a cedat acesteia dreptul de participare în competiţie”, a declarat Adrian Mihai, directorul CSO Cugir. „Structurile sportive de drept public nu pot participa la baraj dacă nu se transformă în structuri de drept privat. Cei de la Cugir trebuie să se strângă, să demareze procedura şi să se încadreze în termenul stabilit. E nevoie practic de întrunirea Consiliului, schimbarea statutului, o hotărâre judecătorească în acest sens şi obţinerea CIS”, a declarat Sorin Corpodean, preşedintele AJF Alba.

*În Liga a 3-a, secţia de fotbal se va desprinde de CSO Cugir!

În perspectivă, în cazul în care echipa antrenată de Alexandru Kilin şi Emil Ţimpea va izbuti să  acceadă în eşalonul terţ, atunci secţia de fotbal FC Cugir - CSO Cugir(preşedinte Ciprian Pahone) se va desprinde din structura CSO Cugir. „Noi încercăm ca în campionatul viitor să reuşim să schimbăm denumirea echipei în CF Metalurgistul Cugir 1939, pentru a reînnoda tradiţia fotbalului de sub Drăgana. De asemenea, dacă vom promova, vom solicita la AJF Alba repartizarea unui loc în Liga a IV-a, pentru echipa secundă”, a concluzionat Adrian Mihai. În 15 iunie, la Adunarea Generală a AJF Alba se va lua în discuţie solicitarea respectivă a cugirenilor şi există perspectiva ca în campionatul viitor numrăul participantelor în Liga a IV-a să crească la 18  întrucât şi Unirea Alba Iulia, retrsaă din Liga a 2-a şi în faliment, va solicita eliberarea unei poziţii în al 4-lea eşalon.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională.  În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]

Citește mai mult