CSM Unirea Alba Iulia, final de cantonament în Slovenia, concluziile antrenorului Alexandru Pelici | „Alb-negrii” mai vor un fundaș central
Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a încheiat cantonamentul centralizat din Slovenia, al doilea stagiu extern al anului după cel din iarnă din Antalya.
Antrenorul Alexandru Pelici a fost mulțumit de condițiile avute la dispoziție și consideră că lotul este echilibrat valoric și numeric, mai având nevoie de un apărător central.
CSM Unirea Alba Iulia are miercuri, la Galda de Jos, primul joc oficial al noului sezon, în turul întâi al Cupei României, cu Industria.
„Un cantonament bun, cu condiții foarte bune de pregătire și pe această cale le mulțumim celor care au făcut eforturi să venim. Am muncit și cel mai important lucru că nu s-a accidentat nimeni, că am putut încărca bateriile. Am încercat să unim grupul, au venit jucători noi, încercăm să formăm o echipă bună, acesta a fost obiectivul pentru această perioadă”, a explicat Pelici.
„Am avut parte de adversari puternici, oponenți clasați deasupra noastră indiferent de competiția în care evoluează. Cred că ne-am ridicat la nivelul lor, exceptând acel meci cu Reșița, unde am evoluat slăbuț, o echipă candidată la play-off în Liga 2”, a mai spus Pelici
„Sunt mulțumit de toți jucătorii, suntem acoperiți pe posturi, echilibrați valoric și numeric, singura poziție unde s-ar putea să mai apară ar fi aceea de fundaș central, unde sunt doar 3 jucători. Încercăm să mergem și în Cupă și în campionat. La final să ne bucurăm de îndeplinirea obiectivelor„, a concluzionat Pelici.
Bilanțul din Slovebia cuprinde confruntările cu FC Ittihad Kalba (Emiratele Arabe Unite), la Gornja Radgona, scor 1-2 (gol Fetița), triunghiularul de la Rogla, cu ND Gorica (remiză, 1-1, reușită A. Voinea) și CSM Reșița (eșec, 0-1), 1-1 cu NK Triglav (a marcat Blănaru) și 1-0 cu NK Drava Ptuj (a înscris Blănaru)
Până la startul sezonul sunt alte 4 partide de verificare, cu SCM Zalău (sâmbătă, 3 august, pe „Cetate”), CSC Ghiroda și Giarmata Vii (10 august, deplasare), Sticla Arieșul Turda (17 august, acasă) și SCM Zalău (24 august, deplasare), etape din Cupa României mai fiind în 7, 14, 21 și 28 august.
Foto, informații: CSM Unirea Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, la Atena, la turneul final 8 al Conference Cup
CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, la Atena, la turneul final 8 al Conference Cup CSM Unirea Alba Iulia, participă în aceste zile, la Atena, la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin, a treia competiție continentală ca importanță. Echipa din Cetatea Marii Uniri, campioana României și deținătoarea eventului național, […]
FOTO | Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința de a fi cât mai aproape de fete”
Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința de a fi cât mai aproape de fete” Modificări în structura de conducere a clubului Student Sport Alba Iulia. Antonia Botescu preia conducerea clubului la nici 20 de ani. Cu experiență acumulată în cadrul clubului ca […]
CSM Unirea Alba Iulia, remiză fără goluri la Gherla, în SuperLiga feminină CSM Unirea Alba Iulia a încheiat la egalitate, 0-0, partida din etapa a 4-a a play-out-ului SuperLigii feminine la fotbal. Meciul s-a disputat în după amiaza zilei de duminică, 22 martie 2026. Atletic Olimpia Gherla și CSM Unirea Alba Iulia au oferit un […]
