Politică Administrație

CSAT: S-a constatat că judecătorii și procurorii nu sunt ofițeri acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii

Ioana Oprean

Publicat

în

Administrația Prezidențială anunță că în urma verificărilor efectuate de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) la nivelul sistemului judiciar din România, nu au fost identificate situații în care judecători, procurori, magistraţi-asistenţi, personal de specialitate juridică asimilat acestora şi personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor să fie lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

Petrecerea Divorțaților

 

“Din dispoziţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în anul 2015, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a verificat, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prin instituţiile abilitate, la solicitările Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Ministrului Justiţiei, veridicitatea declaraţiilor judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, în sensul că cei în cauză nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

CITEȘTE ȘI: Uniunea Naţională a Judecătorilor cere curățarea sistemul judiciar de ofiţerii acoperiţi

În urma verificărilor efectuate de către instituţiile abilitate, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii”, se arată în comunicatul remis presei de Administrația Prezidențială. (BP)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult