Actualitate

CSAT: Guvernul să introducă în şcoli pregătirea obligatorie privind securitatea cibernetică. Creare de specializări şi în învăţământul superior în acest domeniu

Ioana Oprean

Publicat

în

AfaceriConsiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis, marţi, ca Guvernul României să înceapă demersurile pentru introducerea în şcoli a pregătirii obligatorii cu privire la securitatea spaţiului cibernetic.  De asemenea, CSAT vrea crearea de specializări în învăţământul universitar şi postuniversitar în acest domeniu.

Potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis după şedinţa CSAT, ameninţările cibernetice la adresa securităţii naţionale şi capabilităţile României de reacţie la atac cibernetic major au reprezentat pentru Consiliul Suprem de Apărare a Ţării o temă pe ordinea de zi a şedinţei.

”Membrii CSAT au hotărât ca Guvernul României să întreprindă demersurile necesare urgentării adoptării cadrului legislativ în domeniul securităţii cibernetice, să sprijine constituirea de entităţi, atât în cadrul sectorului public, cât şi al celui privat, specializate în evaluarea securităţii infrastructurilor cibernetice de interes naţional, iar instituţiile responsabile să ia măsuri pentru definirea şi operaţionalizarea unui program destinat instruirii specialiştilor în domeniul securităţii cibernetice”, se precizează în comunicat.

De asemenea, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a hotărât ca Guvernul României să întreprindă demersuri pentru introducerea în şcoli a pregătirii obligatorii cu privire la securitatea spaţiului cibernetic şi pentru crearea de specializări în învăţământul universitar şi postuniversitar în domeniul securităţii cibernetice.

Astfel, elevii ar putea învăţa la şcoală despre securitatea pe internet, iar în instituţiile de învăţământ superior ar putea fi create noi discipline asociate acestui domeniu, al securităţii spaţiului cibernetic.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, totodată, şi măsurile de prevenire şi combatere a utilizării internetului în scopuri teroriste, ca rezultat al utilizării spaţiului virtual şi a reţelelor informatice de către entităţile teroriste şi adepţi ai acestora.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prețul gazului, reglementat la cel mult 0,31 lei per kilowatt în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Guvernul a adoptat OUG

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul gazului, reglementat la cel mult 0,31 lei per kilowatt în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Guvernul a adoptat OUG Guvernul a adoptat în ședința de joi, 5 martie 2026, ordonanța de urgență prin care reglementează prețul la gaze de la 1 aprilie 2026 până la 31 martie 2027, pentru a proteja […]

Citește mai mult

Actualitate

Admitere la liceu 2026 pentru elevii olimpici, fără susținerea Evaluării Naționale: Proiect în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Admitere la liceu 2026 pentru elevii olimpici, fără susținerea Evaluării Naționale: Proiect în consultare publică Elevii olimpici de clasa a VIII-a se pot înscrie la liceu fără să mai susțină Evaluarea Națională, potrivit proiectului de metodologie de înscriere în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 pentru elevii olimpici, pus în consultare publică. Conform proiectului […]

Citește mai mult

Actualitate

Motorina din România, mai scumpă decât ar justifica piața. Expert: „Prețul este peste nivelul prețului corect de piață cu aproximativ 10 bani pe litru”

Ioana Oprean

Publicat

în

Motorina din România, mai scumpă decât ar justifica piața. Expert: „Prețul este peste nivelul prețului corect de piață cu aproximativ 10 bani pe litru” Prețul motorinei la pompă din România este peste nivelul prețului corect de piață cu aproximativ 10 bani pe litru, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză publicată joi, […]

Citește mai mult