CSAT: Guvernul să introducă în şcoli pregătirea obligatorie privind securitatea cibernetică. Creare de specializări şi în învăţământul superior în acest domeniu
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis, marţi, ca Guvernul României să înceapă demersurile pentru introducerea în şcoli a pregătirii obligatorii cu privire la securitatea spaţiului cibernetic. De asemenea, CSAT vrea crearea de specializări în învăţământul universitar şi postuniversitar în acest domeniu.
Potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis după şedinţa CSAT, ameninţările cibernetice la adresa securităţii naţionale şi capabilităţile României de reacţie la atac cibernetic major au reprezentat pentru Consiliul Suprem de Apărare a Ţării o temă pe ordinea de zi a şedinţei.
”Membrii CSAT au hotărât ca Guvernul României să întreprindă demersurile necesare urgentării adoptării cadrului legislativ în domeniul securităţii cibernetice, să sprijine constituirea de entităţi, atât în cadrul sectorului public, cât şi al celui privat, specializate în evaluarea securităţii infrastructurilor cibernetice de interes naţional, iar instituţiile responsabile să ia măsuri pentru definirea şi operaţionalizarea unui program destinat instruirii specialiştilor în domeniul securităţii cibernetice”, se precizează în comunicat.
De asemenea, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a hotărât ca Guvernul României să întreprindă demersuri pentru introducerea în şcoli a pregătirii obligatorii cu privire la securitatea spaţiului cibernetic şi pentru crearea de specializări în învăţământul universitar şi postuniversitar în domeniul securităţii cibernetice.
Astfel, elevii ar putea învăţa la şcoală despre securitatea pe internet, iar în instituţiile de învăţământ superior ar putea fi create noi discipline asociate acestui domeniu, al securităţii spaţiului cibernetic.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, totodată, şi măsurile de prevenire şi combatere a utilizării internetului în scopuri teroriste, ca rezultat al utilizării spaţiului virtual şi a reţelelor informatice de către entităţile teroriste şi adepţi ai acestora.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv: Decizie definitivă la Curtea de Apel București
Decizie definitivă la Curtea de Apel București: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București din 13 octombrie, prin care fusese dispusă înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 23 octombrie, și […]
Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027
Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027 Elevii din România intră în vacanța de toamnă 2026 începând de sâmbătă, 24 octombrie, după încheierea primului modul de cursuri din anul școlar 2026–2027. Aceștia se vor întoarce în bănci luni, 2 noiembrie, […]
