CS Zlatna neprogramată în prima etapă din Liga a IV-a! *Aproximativ 3000 de euro datorii neachitate la baremurile de arbitraj din Liga a 3-a
Fosta divizionară terţă CS Zlatna a fost neprogramată în etapa inaugurală a Ligii a IV-a, gruparea de pe Ampoi având de achitat aproximativ 3000 de euro (13.600 lei) baremurile de arbitraj din returul trecut! Comisia de Disciplină din cadrul FRF a sancţionat formaţia din Apuseni cu neprogramarea, sentinţa fiind transmisă AJF Alba. „Până în prezent aceasta este situaţia. Avem documente de la FRF şi trebuie să le punem în practică. Iniţial a fost delegată o brigadă la meciul de la Sântimbru, dar apoi s-a revenit asupra deciziei. Mai au termen până vineri la prânz să-şi rezolve problema şi apoi să trimită documentele la FRF„, a afirmat Iulian Nichimiş, secretarul general al AJF Alba.
Implicit, echipa zlătneană va pierde la „masa verde” jocul din prima etapă, cel de duminică, 26 august, cu Viitorul Sântimbru, iar CS Zlatna este în pericol să dispară, să fie exclusă din campionat la a doua neprogramare. Grav este faptul că zlătnenii nu au efectuat nici transferuri în această perioadă, deci implicit nu pot să-şi alcătuiască o echipă pentru întâlnirile oficiale. „Nu ştiu ce se va întâmpla, am mers la Zlatna, am discutat dar n-am avut pe cine antrena. Deocamdată sunt acasă şi aştept să se lămurească problemele„, a afirmat Gabriel Rotaru, ce a fost dispus să antreneze CS Zlatna.
*Şi FC Unirea Alba Iulia în pericol de neprogramare
Nici divizionara secundă FC Unirea Alba Iulia nu stă mai confortabil, din pricina neachitării a trei baremuri de arbitraj. Neprogramaţi de FRF, uniriştii au meci marţi, în Cupa României, în deplasare cu Seso Câmpia Turzii, iar pentru a-l disputa sunt obligaţi să plătească în jur de 20.000 lei reprezentând contravaloarea etapelor 24 (FC Maramureş), a 26-a (Chindia Târgovişte) şi a 28-a (FC Argeş) – în fapt ultimele trei jocuri interne ale „alb-negrilor” în ediţia precedentă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare
Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare Un hub de ecoturism a fost lansat în comuna Poșaga, din zona montană a județului Alba. Cum a luat naștere Centrul de Ecoturism Poteka? „Suntem un proiect social dedicat ecoturismului autentic, în […]
„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba
„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba Se fac noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană „Ocna Mureș Verde”. Primăria Ocna Mureș a lansat, marți, 10 martie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de […]
FOTO | Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026
Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 Sâmbătă, 14 martie 2026, de Ziua Internațională a Matematicii, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud a fost reprezentată de șapte elevi din clasa a IV-a […]