CS Zlatna – Corona Braşov 0-2 (0-1). În nocturnă, unii au promovat, alţii au… picat!
Partida dintre CS Zlatna şi Corona Braşov, liderul seriei a 6-a din Liga a 3-a, disputată în nocturnă, prima dispută oficială din istoria clubului de pe Ampoi jucată la lumina reflectoarelor, s-a încheiat cu scorul 0-2 (0-1). Golurile au fost marcate în minutul 40 de Chirciu şi minutul 74 de Ene. Braşovenii, cu jucători de pe prima scenă în componenţă (Marc, Postolache, Stere, Chirciu, I. Coman) au celebrat cu această victorie întâia promovare din istoria clubului în Liga a 2-a. De cealaltă parte multă amărăciune în urma celei de-a treia retrogradări la rând, însă CS Zlatna speră să joace de la toamnă tot în Liga a 3-a.
lA căzut nocturna, meci întrerupt 20 de minute!
Arbitrul Ovidiu Haţegan (Arad), aflat pe lista UEFA a întrerupt confruntarea în prima repriză, aproximativ 20 de minute, din cauza faptului că instalaţia de nocturnă nu a mai funcţionat, iar cei circa 400 de spectatori se temeau că partida nu se va mai relua. Şi n-a fost singurul ghinion al respectivei zile, una însemnată pentru gruparea din munţii Apuseni, întrucât în cursul după-amiezii o parte dintre jucători, împreună cu secundul Călin Barbu au ameninţat în mod foarte serios cu plecarea acasă! Antrenorul Florin Danciu a mizat pe formula: Târziu – Sucală (66, Gavrilă), H. Marian, Kiraly, P. Pop – A. Cîmpean, Kopandy, Lacatos (61, M. Rusu), Oct. Drăgan (76, Al. Man) – C. Suciu, Sg. Pop; rezerve Cocârcă.
lLa un pas să nu se joace…
Întâlnirea a fost la un pas să nu se mai dispute, motivul fiind o grevă a jucătorilor echipei de pe Ampoi, fotbaliştii originari din Cluj intenţionând vineri după-amiază să plece acasă. „Aşteptam să ne primim o parte din bani înaintea acestui meci important, dar n-aveam siguranţa că îi vom încasa, auzindu-se chiar că nu ne vom mai prezenta la Cluj în ultima etapă. Am discutat şi cu primarul Ponoran, dar nu ne-a convins”, a spus un fotbalist, sub protecţia anonimatului. „M-am săturat de circ, s-a zvonit că toţi fotbaliştii vor fi puşi pe liber şi probabil băieţii s-au temut că nu-şi vom mai lua banii şi au încercat să forţeze nota”, a replicat un alt jucător.
lDiferende acute Barbu – Danciu!
Pe lângă latura financiară, la mijlocul acestui imens scandal au stat diferendele între antrenorii amfitrionilor, Călin Barbu, secundul care a colaborat şi cu fostul principal Dorel Mureşan şi noul principal Florin Danciu, la orele amiezii cei doi având un aspru schimb de replici. „M-am săturat, mi-am luat jucătorii şi am plecat acasă. Mi-a fost greu să înţeleg cum un antrenor, venit pe filiere politice acceptă să preia echipa cu câteva etape înaintea finalului. În plus şi jucătorii sunt nemulţumiţi că s-au strâns restanţe salariale”, a răbufnit Călin Barbu. Acesta a stat pe banca aurarilor un joc, cel de la Tg Mureş şi deşi se părea că va încheia campionatul ca şi principal a fost înlocuit imediat cu Florin Danciu.
Dan HENEGAR
Foto Cosmin IANCU, Zlatna
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO | „Căpitanul” Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, integraliști în egalul dezamăgitor al României din Cipru
„Căpitanul” Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, integraliști în egalul României din Cipru Cei doi fotbaliști din Alba din lotul tricolor, „căpitanul” deja tradițional Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, au fost titulari și integraliști în meciul pe care naționala de fotbal a României l-a disputat, marți, 9 septembrie 2025, în fața Ciprului, la Nicosia, în preliminariile […]
FOTO | Bogdan Ștefan, debut la 18 ani în poarta Unirii Alba Iulia: A „ferecat” buturile la Pecica
Bogdan Ștefan, debut la 18 ani în poarta Unirii Alba Iulia Tânărul portar Bogdan Ștefan a jucat în premieră într-un meci oficial la CSM Unirea Alba Iulia în partida de Liga 3 din deplasare cu Progresul Pecica. Citește și: FOTO | Prima victorie a Unirii Alba Iulia în noul campionat: Punctaj maxim pentru CSU, Șugagul […]
FOTO | În SuperLiga Feminină, CSM Unirea Alba Iulia, înfrângere în fața campioanei ultimelor două sezoane
În SuperLiga Feminină, CSM Unirea Alba Iulia, înfrângere în fața campioanei ultimelor două sezoane În etapa a 3-a din SuperLiga Feminină de fotbal, CSM Unirea Alba Iulia a suferit o înfrângere în fața campioanei ultimelor două sezoane, Farul Constanța. Citește și: Miriam Bulgaru, învinsă în finala turneului ITF de la Viena: A fost depășită de […]