CS Iernut – Metalurgistul Cugir 1-2 (0-0) *Echipa lui Coroian a câștigat în prelungiri și rămâne invincibilă în retur
Metalurgistul Cugir a dat lovitura la Iernut, câștigând în ultimele secvențe 2-1 (0-0), grație unui autogol înscris în minutul 90+4 de R. Stoica!
Este al doilea joc din primăvară adjudecat de gruparea de sub Drăgana, din pricina unei erori a adversarilor, după cel din runda inaugurală când Frențiu (Industria) a trimis în propria poartă, tot în prelungiri. „Felicit băieții că au crezut până în ultima secundă. Se poate spune că s-a repetat istoria întâlnirii cu Galda, dar în același timp îi felicit și pe conjudețeni pentru că s-au impus împotriva Unirii Dej„, a precizat președintele Ciprian Pahone.
*Coroian: „Dorim să câștigăm cu liderul”
Neînvinsă în 2015, Metalurgistul Cugir are la activ trei jocuri tranșate în final. Seria a deschis-o derby-ul județean cu Industria Galda, adjudecat prin autogolul lui Frențiu. A urmat meciul cu Arieșul Turda, de runda trecută, când Itu a ratat un penalty în minutul 80, dar apoi tot el a înscris în minutul 88, iar acum victoria dramatică de la Iernut, cu un alt autogol al adversarilor, în prelungiri.
„O partidă dominată aproape în totalitate, am avut o sumedenie de ocazii, dar n-am reușit să concretizăm decât una. Îi felicit pe băieți pentru atitudine, angajament și faptul că au crezut până la final. Seria aceasta de meciuri câștigate în final reprezintă puncte adunate, dar la urma urmei o victorie rămâne o victorie, indiferent de minutul în care marchezi. În următorul meci întâlnim liderul FCM Baia Mare, o echipă ce a dominat campionatul, dar dorim să câștigăm, mai ales că jucăm acasă, în fața suporterilor. După acel joc vedem unde suntem„, a declarat antrenorul Cristian Coroian.
*Dominare categorică, vine derby-ul cu liderul!
Elevii lui Coroian continuat seria invincibilităţii şi la Iernut, unde au întâlni o echipă incomodă a returului și au 10 puncte strânse din 12 posibile în retur. Metalurgistul a dominat copios confruntarea, având o sumedenie de ocazii ratate, inclusiv o bară prin M. Neagu (min. 70).
*O nouă victorie… cardiacă!
„Victorie pe deplin meritată și le mulțumesc băieților pentru încă trei puncte „cardiace”. Stocul de pastile este mare, așa că îmi doresc ca și următorul meci să câștigăm la fel. Trecând la lucruri serioase, băieții merită felicitați că și-au dorit și au crezut până în ultimul moment în victorie. Cu puțin mai multă atenție în fața porții și mai mult curaj, putem să ne facem jocurile mult mai ușoare și liniștite„, a declarat Bogdan Petric, directorul sportiv al Metalurgistului după a doua victorie consecutivă.
R. Stoica a deschis scorul în minutul 53 (eroare în defensivă), dar egalarea a venit în minutul 58, când Avramescu a prins o torpilă de la peste 35 de metri! În ultimele secvențe, M. Neagu a executat un corner, iar nefericitul R. Stoica a deviat greșit. Metalurgistul se poziționează pe locul 4, la 5 puncte de liderul FCM Baia Mare, pe care o va întâlni runda viitoare acasă.
Metalurgistul: Gurincu – Tăban (59, G. Goronea), Gugu, Șt. Radu, Medeșan, Bold, Ispas (75, Olteanu), Avramescu, Neagu, Itu (78, Necșulescu), Cârstean (88, Pântea); rezerve: Lăncrănjan, Negru, Piko.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO | Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026
Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026 În perioada 2-6 martie 2026, în contextul celebrării Zilei Poliției Române, au avut loc activități sportive la care au participat polițiști de la toate structurile Inspectoratului de Poliție […]
Cupa României, sferturi de finală: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești | Vezi programul și calendarul
Cupa României, sferturi de finală, faza județeană: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești, sâmbătă, 14 martie | Vezi programul și calendarul În sferturile de finală ale Cupei României, meciuri programate sâmbătă, 14 martie, sunt partide echilibrate, cel puțin două dintre ele, după cum urmează: *sâmbătă, 14 martie, ora 16.00: CS Ocna Mureș – […]
România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor”
România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM 2027 | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor” Naționala feminină de fotbal a României s-a impus categoric, scor 4-0 (2-0), în cel de-al doilea meci din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2027, disputat în deplasare contra Ciprului. Au marcat: […]