Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

Crize şi laxative

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Când, în 1987, urmăream la video filmul „Wall Street”, mai mult pentru Michael Douglas şi Charles Sheen decât pentru acţiunea propriu-zisă, imposibil de înţeles pentru cineva care nu ştia (mai) nimic despre jocul la bursă, nici nu visam că peste 24 de ani mă vor preocupa situaţia burselor de pe mapamond şi starea indicelui comercial Dow Jones. Nu pentru că acum aş şti mare lucru despre burse, ci pentru că am văzut în ce hal poate să bulverseze mapamondul creşterea sau scăderea acestora ca indicator sensibil al stării de sănătate a economiei globale. Iar economia globală, vrem – nu vrem s-o recunoaştem, ne-a afectat şi pe noi, românii, şi suntem la discreţia ei în continuare, chiar dacă politicienii autohtoni se raportează la ea exclusiv în funcţie de interesele lor electorale.
Bine instalat în trend, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit marţi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu premierul Boc şi cu ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu. Apoi seara, domnia sa a ieşit pe sticlă şi a spus că respectiva reuniune nu a fost una de criză. „Nu mi-e frică de acest cuvânt”, a declarat preşedintele şi îl cred pe cuvânt. Problema este că nouă, muritorilor de rând, ne este mai frică de criză decât de Bau-Bau pentru că, în prima ei fază, din care nici nu am apucat să ieşim bine, aceasta a fost mai rea şi mai sângeroasă decât Jack Spintecătorul hăcuind procente vitale din salarii, pensii, locuri de muncă şi alte lucruri de care depinde sănătatea fizică şi psihică a naţiunii. Ieri dimineaţă mă pregăteam să scriu că, după măcelul din Norvegia şi având în vedere evenimentele din Marea Britanie, noi nici nu stăm chiar aşa de rău la capitolul violenţe dar, din păcate, urmărind posturile de ştiri, preţ de 6 ceasuri, am văzut un tânăr cocoţat pe un stâlp din apropierea Palatului Cotroceni învârtind în aer un pistol şi ameninţând că se va sinucide dacă preşedintele Traian Băsescu nu va veni să stea de vorbă cu el. Tot ieri, un alt tânăr s-a aruncat pe casa scării, de la etajul cinci al clădirii Parchetului General din Bucureşti. Acum (miercuri, ora 15.23), citesc o titrare incredibilă a Realităţii TV, potrivit căreia „Pistolarul a fost coborât cu laxative. Negociatorii i-au pus laxative în ceai”. Iată o soluţie ŕ la roumaine la o situaţie care i-a ţinut cu sufletul la gură pe telespectatori încă de dimineaţă. Când mă gândesc că protestatarul de la Cotroceni milita, la modul declarativ cel puţin, pentru respectarea drepturilor omului, îmi vine să mă duc de urgenţă la mormântul lui Caragiale şi să-i povestesc ce s-a întâmplat. Să fie, totuşi, adevărat? Poate că nu-i decât o tentativă a postului Realitatea TV de a intra cumva în graţiile preşedintelui Traian Băsescu, care a fost drăguţ cu presa marţi şi a rugat-o să nu bage populaţia în sperieţi cu ştiri panicarde. „Îmi permit pentru prima oară să fac un apel la presă, având în vedere importanţa factorului psihologic, să încerce să fie la rândul ei prudentă cu etichetările. Şi în ceea ce priveşte evoluţiile internaţionale şi în ceea ce priveşte România”, a cerut politicos dl Traian Băsescu.
După cum am văzut, multă lume s-a executat, înmormântarea bietului miliardar G. Naghi din Călăraşi ocupând spaţii ample în foarte multe buletine de ştiri. Televiziunile şi-au scotocit bine arhivele şi au scos la lumină şi alte imagini triste, dar blânde, cu morţi de notorietate care au lăsat în urma lor averi mai mult sau mai puţin disputate de urmaşi.
Maria Lucia MUNTEANU
P.S. Revenind la criza mondială evocată la începutul acestor rânduri, îmi fac datoria de a vă spune, stimaţi cititori, că exact aşa cum a anticipat preşedintele Traian Băsescu, bursele din toată lumea au avut ieri creşteri liniştitoare, iar Dow Jones o duce foarte bine.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024


Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea