Criză de vaccinuri pentru copii în toată țara. DSP Alba: Hexacima lipsește cu desăvârșire
Vaccinul Hexacima lipsește cu desăvârșire în județul Alba, această problemă existând și la nivel național, a spus, joi, directorul DSP Alba, Cornel Pițu.
”Hexacima lipsește cu desăvârșire. Se pare că nu s-au perfectat ceva contracte. E o problemă la nivel național. Am încredere că în următoarele zile vom putea merege să ridicăm de la Unifarm dozele de vaccin care lipsesc în acest moment la nivelul județului nostru”, a declarat pentru ziarul Unirea, Cornel Pițu, directorul DSP Alba.
Ministerul Sănătăţii se află în stadiu avansat în negocierile cu producătorul SANOFI şi distribuitorii de vaccin hexavalent (introdus sub denumirea de Hexacima în Programul Naţional de Imunizare), care lipseşte din cabinetele medicilor de luni de zile. Acest vaccin ar trebui să fie administrat nou-născuţilor la două luni, la patru luni şi la un an.
Purtătorul de cuvânt al ministerului, Oana Grigore, a spus că se negociază distribuirea unui vaccin similar, cu aceleaşi proprietăţi farmacologice, dar cu o altă denumire, „Hexion”.
Noul vaccin nu va presupune costuri suplimentare şi se va achiziţiona în baza bugetului deja stabilit. Iniţial, se vor distribui în toată ţara 107 mii de doze de vaccin, urmând ca până la sfârşitul anului stocul să fie suplimentat pe parcurs. (D.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!
Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]
Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”
Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]
FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”
Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]