Criza: de la contemplare la acţiune

Un nou val al crizei vine nu numai peste noi, ci peste întregul mapamond. Ele, crizele economice, nu vin însă din cer sau din senin, ci sunt rezultatul tot al acţiunii sau…inacţiunii umane într-o anumită perioadă de timp. Acum, în aşa-zisul al doilea val, s-a trecut de la criza bancară şi a falimentului pieţelor imobiliare declanşată în Statele Unite în urmă cu doi ani, la cea provocată de falimentul datoriei publice a SUA, precum şi de îndatorarea peste măsură a unor ţări membre ale Uniunii Europene. Între timp, şi în ţările de peste Ocean şi în cele din cadrul UE s-a trecut la măsuri energice de reducere a cheltuielilor publice, dar şi de relansare economică. Noi, românii ce-am făcut şi ce facem acum? Dacă la primul val al crizei am acţionat parţial bine, trecând rapid la reducerea cheltuielilor bugetare chiar înaintea multor state europene, la al doilea val rămânem tot în acelaşi stadiu?! Zilele trecute, Guvernul a anunţat adoptarea unei strategii fiscale pentru perioada 2012 – 2014, potrivit căreia în continuare vor fi reduse veniturile salariaţilor bugetari (prin neacordarea celui de-al 13 lea salariu, tăierea fondurilor de premiere şi a bonurilor de masă), dar totodată vor creşte şi unele impozite şi taxe. Dar oare nu era timpul ca Guvernul să anunţe în acelaşi timp şi o strategie de dezvoltare şi relansare economică? Pentru că nu putem la nesfârşit să aplicăm „politica struţului”, să ne băgăm capul în nisip şi să aşteptăm să treacă criza, bazându-ne doar pe reducerea cheltuielilor publice şi a consumului populaţie.
După cum bine s-a observat până acum, reducerea cheltuielilor bugetare şi a consumului pot să reprezinte o măsură viabilă doar pentru o perioadă relativ scurtă de timp. Or acum deja populaţia României a ajuns la fundul sacului, adică la limita cea mai de jos a subzistenţei. Chiar nu mai pot suporta nici pensionarii, nici salariaţii din sectorul bugetar şi nici cei din domeniul privat creşterile alarmante de preţuri la produsele de bază, noi măriri de impozite şi taxe fără a le creşte şi veniturile. Le-a ajuns tuturor cuţitul la os. Nu mai pot trăi nici măcar de pe o zi pe alta. Iată de ce, Guvernul Boc, care, repet, a luat până în prezent şi unele măsuri bune, trebuie să treacă de la faza de contemplare a crizei, la acţiuni concrete de relansare economică. Acesta trebuie să definească rapid câteva sectoare şi domenii de activitate pe care să le dezvolte prioritar în viitorii ani, care, în final să ducă la o creştere semnificativă a PIB-ului (Produsului Intern Brut), dar şi la creşterea veniturilor populaţiei. Pentru că, dacă nu vom relansa consumul, nu vom avea pentru ce produce. După cum s-a văzut, agricultura, prin recolta de peste 7 milioane de tone de cereale ce se vor obţine în acest an, poate să reprezinte una dintre principalele direcţii de dezvoltare a ţării noastre în viitor. Dacă în acest an poate creşte PIB-ul cu circa 1 la sută, prin majorarea subvenţiilor la unele culturi, precum şi reintroducerea în circuitul agricol a încă 1-3 milioane de hectare de teren rămase în paragină de ani buni, respectiv dezvoltarea sectorului zootehnic s-ar mai putea adăuga doar în câţiva ani alte câteva procente bune.
Apoi cred că sumele importante alocate de către guvernanţi pentru investiţii ar trebui îndreptate, pe lângă infrastructura autostrăzilor şi drumurilor, şi către relansarea tradiţionalului sector minier românesc, la care s-a renunţat mult prea devreme şi care în ultimii ani mai mult a păpat miliarde de euro pe subvenţii acordate de la bugetul de stat şi pe imense sume îndreptate înspre conservarea minelor închise. Or aceste miliarde ar trebui măcar de acum încolo îndreptate înspre renaşterea îndeosebi a mineritului auro – argentifer la Roşia Montană, Brad, Gura Barza şi Certeje, unde după cum ne indică noile prospecţiuni geologice există imense rezerve de aur şi argint, a căror valoare s-ar putea ridica la peste 50, 60 de miliarde de euro! Şi cum preţul aurului a crescut în draci în ultima vreme, ajungând în aceste zile la 1800 de dolari/uncie (o uncie este egală cu 31,1 grame), mineritul în domeniu ne-ar putea plasa în doar câţiva ani între primii 5-6 producători de aur şi argint din lume. Şi bineînţeles, ar aduce o creştere semnificativă a PIB-ului, între 3 şi 6 la sută! Iar dacă pe lângă toate acestea vom mai pune pe roate în viitorii ani şi turismul, atunci într-adevăr vom avea şanse să ieşim din criză şi chiar să trăim mult mai bine. Se aude, domnilor guvernanţi?
Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI