Crin Antonescu a sărbătorit 1 Decembrie la Alba Iulia
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a sărbătorit ieri la Alba Iulia Ziua Naţională a României, participând la manifestările comemorative organizate de administraţia locală şi la întâlniri cu simpatizanţii liberali din judeţul Alba. Spre amiază, alianţa USL de la nivel naţional s-a reunit la sediul PNL Alba din strada Zorilor. Aici, Crin Antonescu şi Victor Ponta, ambii însoţiţi de liderii şi reprezentanţi judeţeni ai celor două partide, au avut o întrevedere în cadrul căreia a fost evaluată colaborarea celor două partide la nivel local.
Crin Antonescu a transmis şi un mesaj pentru cititorii ziarului Unirea, în care îi felicită cu prilejul Zilei Naţionale şi îi îndeamnă ca Alba Iulia să reprezinte, în ziua de 1 Decembrie sursa de „încredere, hotărâre şi unitate” pentru ca lucrurile să se schimbe în bine. „La mulţi ani, Alba Iulia, la mulţi ani Alba, la mulţi ani România!” a transmis Crin Antonescu. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]
Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani
Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]