Politică Administrație

Creșterea prețurilor din supermarketuri va fi verificată de instituțiile statului – susține deputatul Ioan Dîrzu

Dragoş Suciu

Publicat

în

Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a precizat că a avut, împreună cu alți colegi parlamentari, o întâlnire cu reprezentanții supermarketurilor în care s-a vorbit despre creșterea nejustificată a prețurilor. Potrivit acestuia, reprezentanții magazinelor au susținut că nu a existat nicio majorare de preț, acest fapt urmând să fie verificat de instituțiile abilitate ale statului.

Ioan Dirzu04”Săptămâna trecută a avut loc în Camera Deputaților, Comisia de agricultură, o discuție cu reprezentanții hipermarketurilor vis-a-vis de majorările nejustificate de prețuri din momentul în care s-a auzit de reducerea TVA-ului. Sigur, discuțiile au fost foarte aprinse, am avut și o poziție ca fost colaborator cu supermarketurile, venind din mediul privat. Ei susțineau că nu au majorat prețurile. Premierul Ponta, cu ministrul Daniel Constantin, au și pregătit organele abilitate pentru a verifica acest lucru. Verificările vor fi făcute de Consiliul concurenței (…) Noi considerăm că măsura pe care a luat-o Guvernul României este foarte bună și nu trebuie să ne batem joc de diferența de preț de care ar trebui să profite consumatorul final. TVA-ul este a statului, reducându-se nu ar trebui să ajungă în buzunarul unui beneficiar de rea-credință”, a precizat Ioan Dîrzu.

Lanțurile de magazine au fost acuzate că au crescut preţurile înainte de scăderea TVA, pentru a putea apoi să-şi ridice profitul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult