Creșterea eficienței energetice la Căminul rezidențial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia. A fost lansată licitația de aproape 5 MILIOANE de lei
Creșterea eficienței energetice la Căminul rezidențial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia. A fost lansată licitația de aproape 5 MILIOANE de lei
Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru servicii de proiectare și execuție lucrări, în cadrul proiectului „Eficiență energetică și confort sporit în cadrul Căminului rezidențial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia”.
Valoarea totală estimată a achiziţiei de proiectare şi execuţie aferentă obiectivului de investiţii este de 4.928.193,41 lei fără TVA.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea infrastructurii termice şi electrice, prin dezvoltarea unei soluţii tehnice inovatoare bazată pe abordarea de tip microcentrale care produc energie termică din surse geotermale care, împreună cu sursele electrice, vor asigura Căminului rezidenţial pentru persoane vârstnice din Alba lulia, eficienţă energetică, siguranţă în funcţionare şi durabilitate.
Aceste surse de producere a energiei din surse regenerabile vor avea o contribuţie importantă în asigurarea energiei necesare unei funcţionări în siguranţă şi eficiente a Căminului rezidenţial pentru persoane vârstnice din Alba lulia.
Obiective specifice ale proiectului
- Reducerea emisiilor de C02 generate de Căminul rezidenţial pentru persoane vârstnice din Alba lulia (echivalentul a 175,3 tone/an de emisii de C02), până în anul 2024, printr-un proces de inovare în domeniul geotermal şi al energiei solare, prin dezvoltarea şi implementarea unei soluţii tehnice de microcentrale;
- Creşterea de la 0 la 1174 MWh/an a producţiei de energie din surse regenerabile geotermale la nivelul clădirii Căminului rezidenţial pentru persoane vârstnice din Alba lulia, până în anul 2024, prin implementarea unei soluţii tehnice de microcentrale;
- Creşterea economiilor anuale datorită producţiei de energie regenerabilă, în cadrul bugetului local al municipiului Alba lulia (echivalentul a 29.945 Euro reducere, de la 80.217 Euro/an în 2019, la 50.272 Euro/an în 2024), prin dezvoltarea şi implementarea unei soluţii tehnice de centrala termica cu pompe de căldură sol-apă;
- Îmbunătăţirea capacităţii administrative a unei entităţi publice din Alba lulia, până în anul 2024, prin organizarea a 2 tipuri de instruire a personalului tehnic operaţional din cadrul Municipiului Alba lulia;
- Încurajarea şi stimularea unui mediu interior eficient din punct de vedere energetic şi, de asemenea, a unei societăţi civile mai responsabile, prin promovarea şi diseminarea activităţilor şi rezultatelor proiectului, pe parcursul întregii implementări a proiectului.
Sistemul propus, pompe de căldură, va funcţiona în joncţiune cu toate celelalte surse existente atât convenţionale, cât şi regenerabile, cazan convenţional cu combustibil gaze naturale, centrală fotovoltaică şi sistem captatoare solare pentru producere Apă Caldă Menajeră (ACM).
Astfel pentru furnizare agent termic pentru încălzire în perioada foarte rece şi a vârfurilor de necesar termic, dacă pompele de căldură nu reuşesc să deservească cererea, ele vor trece în plan secund iar sarcina va fi preluată de cazanele existente. Acest scenariu va fi de scurtă durată, sistemul de automatizare va face analiza şi va avea controlul asupra acestor scenarii pe considerente de cost minim de producere, fiabilitate şi emisii minime.
Pentru apa caldă de consum aceste pompe vor produce şi ACM însă în situaţia în care sistemul de captatoare solare va fi recondiţionat şi funcţional sistemul de control va stabili ierarhia surselor funcţie de costuri minime de producere şi emisii cât mai reduse, dintre captatoare solare, pompe de căldură şi chiar cazanele cu surse convenţionale la intrare.
Pentru menţinerea nivelului de confort optim în spaţiile în care se desfăşoară activităţi, camere de odihnă, respectiv, în spaţiile cu funcţiuni medicale, s-a propus montarea ventiloconvectoarelor de pardoseala carcasate în construcţie cu 2 ţevi.
Acestea vor fi alimentate cu agent termic apă caldă în sezonul rece, respectiv, cu agent termic apă răcită 7-12 grade Celsius, pe toată durata sezonului cald. Se vor executa branşările ventiloconvectoarelor la reţeaua electrică existentă din încăperile unde vor fi montate echipementele.
Comutarea se va face automat pe baza automatizării nou propuse, permiţând pe baza senzorilor exteriori de temperatură şi a termostatelor interioare de comandă, să fie create scenarii de funcţionare astfel încât microclimatul interior să fie ţinut într-un prag optim, unde diferenţa de temperatură interior-exterior să nu depăşească 7 grade Celsius, conform reglementărilor.
Fiecare spaţiu va aparţine unei zone şi va avea propriul termostat care comanda electrovanele şi treptele de turaţie în funcţie de temperatura şi umiditatea dorită. Termostatele pot fi echipamente distincte sau fiecare ventiloconvector are propriul termostat şi reglaj turaţie incorporat de către producător.
Reţeaua de distribuţie se va realiza din ţevi PP-R, cu montaj aparent, izolate prin intermediul unor cămăşi de elastomeri cu grosimea minimă de 13mm. Controlul se va realiza automat la nivel de încăpere, prin legarea ventiloconvectoarelor la unul sau mai multe termostate (în funcţie de specificaţiile producătorului).
Alimentarea cu agent termic a distribuitoarelor se va realiza prin intermediul unor coloane racordate la butelia de egalizare a presiunii dedicata distribuţiei aferente radiatoarelor şi montată în spaţiul termic, racordată la rândul ei la rezervorul tampon de stocare a energiei (apa răcită sau apa caldă) cu volumul de 2000L. Circulat ia agentului se va realiza prin intermediul pompelor de circulaţie cu turaţie variabilă, conectate la automatizarea generala a CT.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
O stradă din cartierul Ampoi III din Municipiul Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată. Valoarea investiției
O stradă din cartierul Ampoi III din Municipiul Alba Iulia va fi asfaltată și modernizată. Valoarea investiției Administrația Municipiului Alba Iulia a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice pentru proiectul „modernizare strada Humulești din Municipiul Alba Iulia”. Valoarea totală a investiției este de 934.927,41 lei, fără TVA. Potrivit documentației, obiectivul de investiții […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan