Actualitate

Crescătorii de bovine ar putea primi subvenţii mai mari

Alexandra Mates

Publicat

în

 

Petrecerea Divorțaților

Crescătorii de bovine ar putea primi un sprijin mai mare în 2013. Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că ia în calcul creşterea subvenţiei anul acesta. Pierderile suferite de producătorii de lapte urmează să fie evaluate în perioada următoare.

„Au fost probleme cauzate în ultimul timp cu referire la aflatoxina identificată în lapte. Sunt anumite pierderi pentru anumiţi fermieri în această perioadă şi vom face o evaluare a pierderilor. Vom avea discuţii şi cu procesatorii, pentru a nu se pune presiune pe producători. Ce e important pentru crescătorii de animale care aveau contracte cu procesatorii este că aceste contracte au fost respectate, procesatorii au cumpărat în continuare laptele de la producători, chiar dacă au constituit stocuri suplimentare. Crescătorii de animale care au contracte cu procesatorii au livrat şi nu au înregistrat pierderi în această criză. Pierderi s-au înregistrat la fermierii care au vândut laptele direct prin dozatoare, iar acolo trebuie să ne asigurăm că vând fermieri, nu intermediari care văd o afacere din asta”, a declarat Daniel Constantin, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, citat de Mediafax.

Reprezentanţii crescătorilor de bovine au cerut majorarea subvenţiei pe cap de vită de la 500 la 600 de lei.

„Ajutoarele de stat pentru crescătorii de bovine, plata pe cap de animal, a fost de 400 de lei în 2011, în 2012 am negociat şi a fost de 500 de lei, iar ei solicită majorarea la 600 de lei în acest an având în vedere actualul context cu probleme şi al creşterii preţului la furaje. Cererea este îndreptăţită şi facem eforturi să identificăm în bugetul pe care îl avem, pentru că nu putem primi fonduri suplimentare, astfel încât plata pe animal să fie mai mare în 2013”, a spus Constantin.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Accident pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Un TIR s-a răsturnat în apropiere de ieșirea de Miercurea Sibiului. Trafic blocat pe un sens

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Un TIR s-a răsturnat în apropiere de ieșirea de Miercurea Sibiului. Trafic blocat pe un sens Un accident rutier a avut loc joi dimineața pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Traficul este blocat pe un sens de mers. Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva intervin de urgență la […]

Citește mai mult

Actualitate

Înmatriculările de autoturisme noi în cădere liberă: Au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026. Date INS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Înmatriculările de autoturisme noi în cădere liberă: Au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026. Date INS Înmatriculările de autoturisme noi în România au înregistrat o scădere de 26,4% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În schimb, înmatriculările de mopede și motociclete au crescut cu 20,4%, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensie anticipată și salariu: Poți să te pensionezi înainte de termen și să te angajezi fără să pierzi banii de la stat?

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensie anticipată și salariu: Poți să te pensionezi înainte de termen și să te angajezi fără să pierzi banii de la stat? Românii care aleg să iasă la pensie înainte de împlinirea vârstei standard trebuie să fie atenți atunci când decid să se reangajeze. Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii stabilește clar că […]

Citește mai mult