Cultură Educație

Coşmarul unor locatari de pe strada Păcii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De mai multe ori am fost rugat să mă deplasez pe str. Păcii din municipiul Blaj pentru a mă convinge de spusele unor cetăţeni care mi-au relatat despre o situaţie care a devenit de nesuportat. Iată despre ce este vorba:
La numărul 23 pe strada mai sus menţionată, se află o locuinţă, proprietatea numitului Alexandru Gânţa, care de ani mulţi e părăsită. Asta nu ar incomoda pe nimeni, dar ca să laşi totul de izbelişte, să nu te mai intereseze nimic, peste tot să invadeze o dezordine de nedescris, gunoaie, bălării, şobolani, şerpi, câini morţi, copaci rupţi de furtună care au căzut în curţile vecinilor producându-le pagube, fără a lua nicio atitudine, deşi sesizări au fost făcute de către vecini, atunci acest comportament de nepăsare devine incalificabil iar organele în drept trebuie să ia măsurile de rigoare. Vecinii de la nr. 25 şi 21 nu mai pot suporta mirosul emanat din această curte care a devenit o sursă de infecţie, aspectul dezolant putându-se observa şi din stradă, poarta ruptă, mâncată de rugină, bălării de 2-3 m care au trecut peste gard incomodând şi trecerea pietonilor.
Acum când conducerea municipiului Blaj a făcut şi face în continuare ca aspectul urbei să aibă o înfăţişare cum nu a mai avut-o niciodată, transformând acest oraş aproape din temelie, nu se poate ca respectivul cetăţean să fie lăsat de capul lui, ignorând cel mai elementar bun simţ, creând astfel vecinilor un disconfort pe care nu-l merită, ba mai mult, aceştia fiind pasibili ca oricând să fie contaminaţi de vreo boală infecto-contagioasă.
Sunt sigur că primarul nostru va rezolva doleanţele acestor cetăţeni care ne-au rugat să-i ajutăm pentru a-şi duce traiul cât de cât decent, în condiţii normale.
Aurel ROMAN, Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult