Coşmar în creştere
Banca Naţională a României a anunţat ieri un nou curs de referinţă leu – euro care dă fiori: 4,5571 lei pentru un euro. După acest anunţ, ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, declara că imediat după referendumul pentru demiterea preşedintelui moneda naţională se va aprecia şi cursul de schimb leu – euro va scădea sub 4,5. Ne dorim cu toţii ca Florin Georgescu, ministrul care, în cele două săptămâni de când cursul valutar a luat-o razna în ton cu cursul evenimentelor politice, a cam tăcut, să aibă acum dreptate. Dacă nu are, am dat de belea. Deja firmele au probleme, iar despre ce necazuri au persoanele fizice care au rate nu mai spun nimic, că şi le ştiu fiecare. Astea sunt influenţele directe, dar sunt şi influenţe indirecte reflectate în majorarea tuturor preţurilor. Şi, de parcă toate astea nu ne-ar fi creat destulă îngrijorare, seceta muşcă adânc din creşterea economică estimată de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi alte organisme financiare internaţionale. Deja kilogramul de porumb se vinde în unele zone ale ţării cu 10 – 20 de bani mai mult, iar situaţia nu pare a se îmbunătăţi, nu după vijeliile şi grindina care au însoţit ploaia atât de mult dorită care a venit, în cele din urmă.
Declaraţia ministrului Finanţelor este o recunoaştere a ceea ce analiştii economici afirmau, iar politicienii negau, anume că situaţia economică din România nu se înrăutăţeşte numai datorită economiei fragile a Europei Occidentale, ci şi ca urmare a situaţiei politice interne. Mai avem ceva mai puţin de două săptămâni de incertitudine. Vom afla în seara zilei de 29 iulie dacă referendumul rămâne să fie organizat în cursul unei singure zile sau şi în 30 iulie, dacă Parlamentul care se va reuni azi şi mâine în sesiune extraordinară va decide prelungirea duratei referendumului, pe cine consideră românii potrivit să ocupe fotoliul de la Palatul Cotroceni. Eu nu cred însă că vom înregistra o revenire a cursului de schimb după această dată. Experienţele trăite până acum ne-au arătat că turbulenţele politice pot foarte uşor să producă pagube economice în doar câteva zile, dar este foarte greu să recuperezi ceea ce ai pierdut. Încrâncenarea politicienilor unii împotriva altora este extrem de mare şi ea se transmite uşor simpatizanţilor. Deocamdată incidentele între susţinătorii uneia sau alteia dintre tabere au fost sporadice şi nu foarte grave. Dar dacă vor urma toţi exemplul dat duminică seara într-o emisiune TV de Dan Şova, Pavel Abraham, Cristian Preda şi Aurelian Pavelescu, poliţiştii şi jandarmii ar face bine să se pregătească. Nivelul discuţiei a depăşit şi cea mai joasă aşteptare de bun simţ în momentul în care senatorul PSD Dan Şova l-a catalogat drept un zero pe europarlamentarul PDL Cristian Preda. După ce Cristian Preda a părăsit studioul, epitetele la adresa lui au continuat, semn de mare eleganţă din partea reprezentanţilor Puterii, iar cearta s-a înteţit, Aurelian Pavelescu dând dovadă de un stomac mai tare. Nu-i ăsta un semn de calmare a scenei politice, iar după referendum urmează inevitabil alegerile generale şi tensiunea politică nu se va sfârşi. Ca să fie clar că nu sunt prea mari şansele să avem curând un euro mai ieftin pentru că neîncrederea europenilor este în creştere, ieri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olivier Bailly declara că: „Nu am primit la acest moment, formal, scrisoarea finală a autorităţilor române”, referindu-se la răspunsurile la întrebările pe care CE le-a adresat guvernului României prin gura preşedintelui Barroso. Or, premierul Victor Ponta ne-a asigurat încă de vineri seara că a trimis la Bruxelles lămuririle cerute. Ce interes ar avea Comisia Europeană să pună paie pe focul din România? Vrea Comisia Europeană scandal în cea de-a şaptea piaţă ca mărime din componenţa sa acum, când economic întreaga Uniune Europeană merge pe sârmă?
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 4 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi