Politică Administrație

Control de la minister la sediul din Sebeș al companiei Holzindustrie Schweighofer, legat de scandalul tăierilor de pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

La sediile din Sebeș și Rădăuți a Holzindustrie Schweighofer, cea mai mare companie de exploatare a lemnului din România, se desfășoară astăzi o serie de controale efectuate de echipe de la Ministerul Mediului, potrivit unor surse ministeriale citate de HotNews.ro

 

sebes Holzindustrie SchweighoferEchipele de control ar avea ca principal scop verificarea suspiciunilor legate de faptul că Holzindustrie Schweighofer ar accepta cumpărarea cu buna stiință si chiar ar recompensa lemnul provenit din taierile ilegale de pădure, fapte semnalate de mai multe organizatii ecologiste. Cel mai recent caz în acest sens, prezentat opiniei publice de Environmental Investigation Agency (EIA), un ONG de mediu cu sediul în Washington, a generat o reacție la nivelul întregii țări, materializată prin organizarea simultană, sâmbătă 9 mai, în peste 15 orașe din țară, de proteste împotriva tăierilor ilegale de pădure.

Potrivit acelorași surse, Corpul de Control al ministrului Mediului a demarat verificări si firmele care livreaza material lemnos.

Prezentare companie:

În 2002, Holzindustrie Schweighofer construieşte prima fabrică de cherestea în Sebeş. A urmat apoi, în 2007, fabrica de cherestea din Rădăuţi, iar doi ani mai târziu Schweighofer cumpără unitatea de producere a panourilor încleiate din Siret şi în 2010 fabrica de panele din Comăneşti. În top 100 Cele mai valoroase companii din 2013, Holzindustrie ocupă poziţia 26 având o valoare de 507 milioane de euro.

Prima investiție în România s-a finalizat în 2003, când a deschis fabrica de cherestea de la Sebeș în urma unei investiții de 100 de milioane de euro, unitatea de producție întinzându-se pe o suprafață de 35 de hectare. Cinci ani mai târziu a ajuns la final cu o investiție de 115 milioane de euro într-o altă fabrică de cherestea plasată la Rădăuți. În anul 2009 a achiziționat fosta fabrică IKEA de la Siret.

Producția fabricilor din România merge în proporție de 85-90% la export.

Bogdan Presecan


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”

Ioana Oprean

Publicat

în

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene Consiliul Județean Alba continuă și în 2026 cu proiecte de anvergură. Printre ele se numără și finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și […]

Citește mai mult