Curier Județean

Controale în forţă până la Paşti! Sute de comercianţi din Alba sancţionaţi aspru de poliţişti

Dragoş Suciu

Publicat

în

Poliţiştii judeţului Alba au constatat, ieri, 7 aprilie, 20 de  infracţiuni, dintre care 5 de evaziune fiscală şi au aplicat 394 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 80.170 lei, în cadrul acţiunilor desfăşurate.

În perioada 01-19.04.2014, la nivelul întregii ţări au loc acţiuni preventiv-reactive, în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Catolic şi Ortodox.

În cursul zilei de ieri, 7 aprilie, efective de poliţie aparţinând structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi au acţionat pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor comise prin violenţă, a celor la regimul circulaţiei rutiere, a furturilor, dar şi pentru revenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale.

Astfel au fost verificaţi 81 agenţi economici şi oprite în vederea efectuării de controale, 361 mijloace de transport. În urma acestor controale au fost constatate 20 de infracţiuni, dintre acestea 5 fiind de evaziune fiscală.

Totodată au fost aplicate 394 sancţiuni contravenţionale, din care 329 sunt la  regimul circulaţiei rutiere, 26 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 23 la Legea 12/1990-republicată, restul constituind alte abateri de la normele legale în vigoare. Valoarea contravenţiilor aplicate se ridică la suma de 80.170 lei.

De asemenea, în urma controalelor efectuate, poliţiştii au confiscat produse şi băuturi în valoare de 5.599 lei.

A fost identificată o femeie de 29 de ani, din comuna Bistra, judeţul Alba,  care în calitate de administrator al unei societăţii comerciale a reţinut şi nu a vărsat la bugetul statului suma de 75.872 lei, reprezentând impozite şi contribuţii la bugetul statului, pe o perioadă mai mare de 30 zile de la scadenţă.

Faţă de B.N.M., femeia în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „reţinere şi nevărsare cu intenţie în termen de cel mult 30 zile de la scadenţă a sumelor reprezentând taxe şi impozite cu reţinere la sursă”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 6 alin.1 din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

A fost depistat în piaţa agro – alimentară Abrud un bărbat de 44 ani, din comuna Unirea, care oferea spre vânzare produse industriale (covoare, carpete,) fără a avea documente de provenienţă a mărfii.

Acesta a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990-repblcată,  cu amendă în valoare de 500 lei şi s-a luat măsura ridicării în vederea confiscării a  mărfurilor expuse spre comercializare.

Agenţii Postului de Poliţie Gârda de Sus au identificat două persoane, din comuna Gârda de Sus, care, la data de 03.04.2014 au tăiat, fiecare dintr-o pădure situată pe raza comunei Gârda de Sus, mai mulţi arbori nemarcaţi şi fără aprobarea organelor silvice.

Faţă de cele două persoane se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de „tăiere ilegală de arbori”, faptă prevăzute si pedepsite de art. 108, alin.1 lit. a  şi „furt de arbori”, faptă prevăzute si pedepsite de art. 110, alin. 1 lit. a  din Legea nr. 46/2008 –Codul Silvic.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

SCANDAL la Bistra: Bărbat, REȚINUT după ce s-a îmbătat și și-a bătut fratele, apoi și-a amenințat tatăl

Bogdan Ilea

Publicat

în

SCANDAL la Bistra: Bărbat, REȚINUT după ce s-a îmbătat și și-a bătut fratele, apoi și-a amenințat tatăl Un bărbat de 36 de ani, din Bistra, a fost reținut, pentru 24 de ore, după ce s-a îmbătat și și-a lovit fratele, apoi și-a amenințat tatăl cu acte de violență. Citește și: Austeritatea își spune cuvântul în […]

Citește mai mult

Curier Județean

Anunț public: Kronospan Sebeș solicită emiterea acordului de mediu pentru proiectul ,,Modernizare instalație uscare fibră”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anunț public: Kronospan Sebeș solicită emiterea acordului de mediu pentru proiectul ,,Modernizare instalație uscare fibră” Kronospan Trading SRL a anunțat depunerea solicitării pentru emiterea acordului de mediu necesar proiectului „Modernizare instalație uscare fibră”, care urmează să fie realizat în municipiul Sebeș, județul Alba. Kronospan Trading SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Austeritatea își spune cuvântul în Alba: Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce a furat produse de peste 600 de lei dintr-un hipermarket din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Austeritatea își spune cuvântul în Alba: Bărbat din Bistra, REȚINUT după ce a furat produse de peste 600 de lei dintr-un hipermarket din Alba Iulia Un bărbat din comuna Bistra, de 38 de ani, a fost reținut de polițiștii din Alba Iulia după ce ar fi furat produse de peste 600 de lei dintr-un hipermarket […]

Citește mai mult