Actualitate

Contribuții sănătate 2019 – CASS crește de anul viitor. Cât vor plăti românii la sănătate

Ioana Oprean

Publicat

în

CASS crește de anul viitor, iar asta va fi problemă majoră în special pentru pentru persoanele fără venituri, care își plătesc ”din mână” dările către Casa Națională de Sănătate. Cât vor plăti românii la CASS.

Petrecerea Divorțaților

Ca urmare a creșterii anunțate a salariului minim brut de la 1 ianuarie 2019, va crește automat și suma de bani pe care ar trebui să o plătească la Fisc persoanele fără venituri care vor să se asigure de bunăvoie la sănătate. Mai exact, asigurarea anuală voluntară reprezintă 10% din șase salarii minime brute.

Prima lună a următorului an va aduce o majorare a salariului minim brut, prevăzut momentan într-un proiect de hotărâre de Guvern în dezbatere. Creșterea va fi de 150 de lei, salariul minim ajungând astfel la 2.050 de lei. Majorarea va fi oficializată după aprobarea documentului de către Guvern și publicarea în Monitorul Oficial.

Cine vrea să se asigure anual la sănătate (asigurare valabilă 12 luni) trebuie să plătească, prin declarația unică, echivalentul a 10% din șase salarii minime brute.

Raportat la salariul minim actual, doritorul plătește 1.140 de lei, adică 10% din 11.400 de lei (1.900 de lei x 6). Când salariul minim va crește, de la 1 ianuarie, cei care se vor asigura după acel moment vor plăti puțin mai mult, respectiv 1.230 de lei.

Pentru a putea plăti CASS și a fi asigurate timp de 12 luni în sistemul sanitar public, persoanele fără venituri pot depune oricând declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Asigurarea devine efectivă din momentul depunerii declarației, potrivit legislației fiscale, dar este necesară și încheierea unui contract de asigurare la casa de sănătate.

Pentru ca această majorare să fie valabilă, mai întâi majorarea salaraiului minim brut trebuie să intre în vigoare și să fie publibată în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]

Citește mai mult

Actualitate

Taxă de procesare de 2 euro pentru coletele venite din afara UE, achiziţionate de pe platforme online precum Shein, Temu sau Aliexpress, de la 1 noiembrie 2026: Se adaugă taxei de 3 euro pentru coletele mici

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxă de procesare de 2 euro pentru coletele venite din afara UE, achiziţionate de pe platforme online precum Shein, Temu sau Aliexpress, de la 1 noiembrie 2026: Se adaugă taxei de 3 euro pentru coletele mici O nouă taxă de procesare în valoare de 2 euro/categorie produs pentru comenzile online intră în vigoare de la […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 8 noiembrie 2026: Ninsori și temperaturi frecvent negative la munte. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 8 noiembrie 2026: Ninsori și temperaturi frecvent negative la munte. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-un proces de răcire treptată la final de octombrie și început de noiembrie. Potrivit estimării meteorologice pentru intervalul 26 octombrie – 8 noiembrie 2026, temperaturile maxime vor […]

Citește mai mult