Curier Județean

Contribuția Masoneriei la Marea Unire: Dezvelirea bustului lui Alexandru Vaida-Voevod, la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Cel mai important eveniment masonic dedicat centenarului va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, la Alba Iulia. Organizate de către Asociația „Horea”, sub înaltul patronaj al Marii Loji Naționale din România, manifestările, care se derulează pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, sunt dedicate societății civile și își propun să cinstească aportul pe care Masoneria l-a avut la crearea și desăvârșirea statului național unitar.

Meritul elitelor intelectuale masonice care au contribuit în mod decisiv la realizarea celui mai mare moment istoric al românilor este așadar numitorul comun al tuturor acțiunilor care se desfășoară în acest weekend la Alba Iulia.

Prin dezvelirea bustului lui Alexandru Vaida-Voevod, care va avea loc vineri, 19 octombrie 2018, în Parcul Unirii din Alba Iulia (zona pasajului din Cetate), începând cu ora 15:00, se dorește omagierea omului politic ardelean, membru al Masoneriei, de activitatea și eforturile căruia au depins, în mare măsură, înfăptuirea și mai ales, recunoașterea internațională a Unirii.

Programul manifestărilor publice va continua sâmbătă, 20 octombrie 2018 cu o conferință pe aceeași temă, care va începe la ora 15:00 și se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. În cadrul acesteia, vor susține prelegeri importanți istorici ai zilelor noastre iar intenția organizatorilor este aceea ca, pe lângă dezbaterile bogate în informații istorice valoroase, societatea civilă să aibă ocazia de a se familiariza cu o parte din preceptele ordinului masonic, implicit cu misiunea pe care membrii acestuia și-o asumă cu privire la evoluție și autoperfecționare, ca valori morale fundamental sănătoase și cu reverberații pozitive la nivel social. Dat fiind și caracterul festiv al acestui demers, manifestările nu se puteau încheia decât cu un Spectacol Folcloric extraordinar, susținut de către îndrăgiți interpreți români ai zilelor noastre, care se va desfășura tot la Casa de Cultură a Sindicatelor, sâmbătă, începând cu ora 17:30.

Deschiderea Masoneriei spre societatea civilă trebuie văzută ca un gest de normalitate, izvorât tocmai din filosofia care-i guvernează pe membrii acestui ordin și anume apartenența la o societate a elitelor, conform programului M.L.N.R. „Masoneria pentru Romania”

Dr.Alin Florea


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia „turează motoarele” în etapa constituirii: Urmează să fie declanșată procedura de selecţie şi nominalizare a administratorilor

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia „turează motoarele” în etapa constituirii Pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia, programată marți, 17 februarie 2026, se regăsește un proiect de hotărâre privind aprobarea necesității și declanșarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor Societății Comerciale ”Alba Iulia Transport Local […]

Citește mai mult

Curier Județean

Mai puțini câini fără stăpân în Alba Iulia: Peste 180 de adopții în 2025. Câți au fost capturați

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mai puțini câini fără stăpân în Alba Iulia: Peste 180 de adopții în 2025. Câți au fost capturați  Numărul câinilor fără stăpân din Alba Iulia este în scădere, potrivit unui bilanț prezentat de Marius Filimon, viceprimar Alba Iulia, astăzi, 13 februarie.  Datele arată mai puține capturi față de anii anteriori, un număr ridicat de adopții […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | ACCIDENT rutier în Lancrăm: Două autoturisme, implicate. Traficul este îngreunat

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO | ACCIDENT rutier în Lancrăm: Două autoturisme, implicate. Traficul este îngreunat  Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier pe DN1, Lancrăm, astăzi, 13 februarie 2026. În aceste momente traficul este îngreunat în zonă din cauza evenimentului rutier. ,,Traficul rutier este îngreunat pe DN 1, pe raza localității Lancrăm, din cauza unui eveniment rutier. […]

Citește mai mult