Consumul de carne de oaie a crescut cu 104% după campania ”Alege oaia”
Consumul de carne de oaie a crescut cu 104% după campania ”Alege oaia”, a spus ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, sâmbătă, la Slatina.
Ministrul Agriculturii a subliniat că „Alege oaia!” se derulează foarte bine şi, după ce a vizitat standurile de la Slatina şi a discutat cu fermierii, s-a declarat mulţumit de ce a văzut şi a observat că „sunt multe lucruri de rezolvat în zonă”.
Petre Daea a amintit că programul „Alege oaia!” a început în judeţul Olt.
Ministrul a arătat că prin programul „Lâna” au fost colectate peste 6.000 de tone de lână, cea mai mare parte din cantitate ajungând la export.
„A crescut consumul (de carne de oaie n.r.). 104% creşterea consumului de carne de oaie în România şi creşterea interesului pentru a valorifica toate produsele de la oaie. A se vede programul ‘Lâna’. Până în anul 2017, 70% din cantitatea de lână a ţării fie că era abandonată, fie că i se dădea foc. Acum, niciun fir de lână nu rămâne pe câmp pentru că sunt interesaţi prin programul pe care l-am dat ţării. (…) Guvernul a aprobat bani serioşi pentru susţinerea acestui program, acum în ţară sunt 28 de centre de colectare a lânii. Până la această dată s-au luat peste 6.000 de tone de lână, iar din această cantitate peste 5.000 de tone s-au livrat la export”, a arătat Petre Daea.
Acesta a susţinut că în paralel cu procesul de colectare a lânii trebuie realizate linii de prelucrare, de pregătire şi spălare a acesteia pentru a creşte preţul.
„Nu e bine să o livrăm la export, dar nu avem soluţie la această dată, pentru că preţurile sunt mici. Motiv pentru care, în paralel cu acest proces de colectare a lânii în depozite şi valorificarea ei, facem linii de prelucrare privind pregătirea, spălarea lânii, în aşa fel încât preţul să crească. Acum preţul la lâna la Ţurcană este undeva în jur de doi lei şi chiar mai puţin, funcţie de calitate, la merinos ajunge la patru lei pe kilogram. În condiţiile în care facem acest proces de spălare şi apoi de valorificare superioară, preţul creşte, câştigul de asemenea, interesul se dezvoltă”, a spus ministrul.
Evenimentul de la Slatina – caravana naţională de informare şi promovare „Alege oaia!” – este organizat de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Olt, în parteneriat cu Primăria Municipiului Slatina, Consiliul Judeţean Olt, Asociaţia „Ţara Loviştei” şi Asociaţia Crescătorilor de Animale „Slătioara”.
Crescători de animale din judeţele Olt, Vâlcea, Teleorman şi Dolj sunt prezenţi în caravană cu ţarcuri unde expun animale de diferite rase. Vizitatorii vor putea degusta tocăniţă de oaie, pastramă, cârnaţi, brânzeturi, iar cei interesaţi vor putea să îşi procure carne şi produse din carne de oaie. Atmosfera este întreţinută de Ansamblul „Doina Oltului”.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prognoza meteo actualizată pentru Crăciun și Revelion 2025: Se anunță o iarnă blândă, dar există șansa să ningă
Prognoza meteo actualizată pentru Crăciun și Revelion 2025: Se anunță o iarnă blândă, dar există șansa să ningă Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. România va avea parte de o iarnă mai blândă iar șansele să avem zăpadă până la finele lui 2025 cresc în anumite regiuni ale țării. […]
FOTO | Autostrada A 1 Sibiu–Pitești prinde viață: A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș. Când se va putea circula pe acest lot
Autostrada A 1 Sibiu–Pitești prinde viață: A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș. Când se va putea circula pe acest lot Autostrada A1 Sibiu-Pitești prinde viață. A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș aferent Secțiunii 4 Tîgveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, […]
Economistul Radu Georgescu: Piața imobiliară din România a intrat într-o fază de prăbușire
Economistul Radu Georgescu: Piața imobiliară din România a intrat într-o fază de prăbușire Economistul Radu Georgescu avertizează că piața imobiliară din România a intrat oficial într-o fază de prăbușire, după ce vânzările de locuințe au scăzut cu 22% în noiembrie, iar anul 2026 se anunță decisiv pentru dezvoltatori, bănci și cumpărători. În analiza sa, Radu […]