Cantitatea totală de apă potabilă pentru uz casnic distribuită consumatorilor, anul trecut, s-a ridicat la 561,847 milioane metri cubi, iar consumul mediu zilnic de apă...
Consumul de carne de oaie a crescut cu 104% după campania ”Alege oaia”, a spus ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, sâmbătă, la Slatina....
Românii au prins gustul datelor mobile. Anul trecut un utilizator de internet a consumat peste 1,4 GB/lună pe parcursul anului 2017, aproape dublu faţă de...
Potrivit datelor publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), România, Bulgaria şi Croaţia au avut anul trecut cel mai mic consum individual efectiv (AIC)...
Potrivit unui nou studiu, consumul a trei cafele pe zi reprezintă mai degrabă un beneficiu pentru sănătate. Oamenii care beau trei până la patru cești...
Consumul ridicat de sare este asociat cu un risc de două ori mai mare de insuficiență cardiacă, potrivit rezultatelor unui studiu desfășurat pe parcursul a...
Seria activităţilor informative desfăşurate de poliţişti, împreună cu partenerii cu atribuţii în domeniul prevenirii criminalităţii, au continuat în municipiul Aiud. Peste 130 de elevi şi...
Primarii și secretarii municipiilor, orașelor și comunelor din județul Alba sunt atenționați de conducerea Instituției Prefectului Alba să emită dispoziția privind interzicerea comercializării şi a...
Consumul regulat de pește, mai ales a speciilor bogate în omega-3, acționează favorabil asupra riscului de a suferi de depresie, potrivit passionsante.be. Apariția și dezvoltarea...