Consultări la Aiud privind traseul autostrăzii Sebeș – Turda. Participă toți primarii din localitățile traversate
Luni, 17 iunie, începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei din Aiud, va avea loc o ședință cu reprezentanți de nivel decizional ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale pentru a discuta asupra proiectului autostrăzii Sebeș – Turda.
Potrivit CJ Alba, la această ședință, Consiliul Județean Alba a invitat toți primarii unităților administrative din județul Alba pe teritoriul cărora va trece viitoarea autostradă, pentru a-și putea spune punctul de vedere și observațiile legate de proiect.
„ Îi rog pe această cale pe cetățenii interesați de acest subiect să ia legătura cu Primăriile din localitățile lor și să le transmită Primarilor toate problemele sau observațiile pe care le au față de proiectul autostrăzii. Primarii sunt cei care vor trebui să discute cu proiectantul și cu reprezentanții CNADNR-ului și să susțină punctele lor de vedere, pentru a ajunge la o soluție bună pentru toate părțile. Consiliul Județean Alba va emite apoi certificatul de urbanism pentru proiect pe baza observațiilor pe care le primește de la Primari.
Consiliul Județean a informat toți Primarii din localitățile pe unde va trece autostrada despre această întâlnire și le-a solicitat prezența tocmai pentru a putea discuta toate aspectele legate de proiect.
Aiudul a fost ales ca loc de întâlnire pentru că se află la jumătatea traseului viitoarei autostrăzi.” – a declarat Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană Proiectul noului Spital Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a aprobat transferul finanțării pentru mai multe spitale din România […]
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]