Consultanță gratuită despre Fondurile Europene 2014-2020 in Regiunea Centru,16-29 aprilie, în toate reședințele de județ
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în colaborare cu Consiliile județene din Regiunea Centru și reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dar și ai altor organisme regionale, vor prezenta, în perioada 16-29 aprilie 2015, în fiecare din municipiile reședință de județ din Regiunea Centru, informații actualizate privind pregătirea de proiecte pentru perioada de finanțare 2014-2020.
Suita acestor evenimente a fost conceputa de ADR Centru pentru a veni in sprijinul potentialilor solicitanti de fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programele Operationale 2014-2020. In cadrul Sedintei ordinare a CDR Centru din data de 18.03.2015, desfasurata la Brasov, a fost analizata oportunitatea derularii acestor seminarii de informare a potentialilor beneficiari de fonduri europene nerambursabile, pentru pregatirea proiectelor finantabile in perioada 2014-2020. Membrii CDR Centru au fost de acord in unanimitate ca aceasta propunere vine in intampinarea nevoilor potentialilor beneficiari de fonduri. ADR Centru va organiza aceste seminarii de informare, reunite sub egida unei Caravane de informare ”Fondurile Europene 2014-2020 in Regiunea Centru”, care se va derula in perioada 15-30 aprilie 2015.
Concret, seminariile din cadrul acestei Caravane de informare vor fi organizate dupa cum urmeaza:
– 16.04.2015, ora 10.00 la Miercurea Ciuc – pentru jud. Harghita, in Sala mare a Palatului Administrativ.
– 17.04.2015, ora 10.00 la Brasov – pentru jud. Brasov, in Sala mare a Centrului Cultural Reduta.
– 21.04.2015, ora 11.00 la Sfantu Gheorghe – pentru jud. Covasna, in sala Orchidea Events
– 22.04.2015, ora 10.00 la Alba Iulia – pentru jud. Alba, in Sala mare de Conferinte a Hotelului Parc
– 28.04.2015, ora 10.00 la Targu Mures – pentru jud. Mures, in Sala mare de Sedinte a Consiliului Judetean
– 29.04.2015, ora 10.00 la Sibiu – pentru jud. Sibiu, in Sala mare de Sedinte a Consiliului Judetean.
”Pentru că un aspect important al actualei perioade de programare, în cadrul căreia au fost lansate două programe operaționale, îl constituie corelarea viitoarelor finanțări europene pentru anii 2014-2020, pe principalele direcții de dezvoltare: Competitivitatea, Oamenii și societatea, Infrastructura și Resursele, dar și Spațiul rural, prin Programele Operaționale aferente, seminariile propuse vor fi organizate alături de reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și ai altor organisme implicate în pregătirea de proiecte pentru perioada de finanțare 2014-2020”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, referindu-se la aceste evenimente de informare din Regiunea Centru.
Atașăm Agenda propusă pentru aceste evenimente și vă invităm să fiți alături de noi pentru a afla informații despre finanțarea proiectelor europene începând cu acest an! Pentru detalii privind organizarea acestor întâlniri, urmăriți pagina web www.regio-adrcentru.ro și pagina de Facebook a ADR Centru!
Alba Iulia, 9.04.2015
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]
