Rămâi conectat

Politică Administrație

Consiliul Local Alba Iulia, somat de Prefectură să revoce cesionarea contractului de asociere cu Grup Corint

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Instituția Prefectului solicită, printr-o adresă oficială revocarea Hotărârii CL Alba Iulia nr.300/2012 privind aprobarea cesionării contractului de asociere cu Consiliul Local Alba Iulia între cele două firme ale lui Daniel Sabău – SC Grup Corint SRL și SC Corint SRL, pe care o consideră nelegală. În cazul în care Hotărârea nu va fi revocată, va fi atacată în contencios administrativ.

Principalul motiv este nerespectarea art.45 alin.3 din Legea administrației publice locale care prevede că ”hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție” iar potrivit procesului-verbal de şedinţă încheiat la data de 25 septembrie 2012, respectiva hotărâre a fost adoptată cu votul unui număr de 13 consilieri din totalul de 21 nefiind întrunită, astfel, majoritatea calificată de 14 voturi.

De asemenea, reprezentanții Prefecturii Alba consideră că sub aspectul temeiului de drept invocat în preambulul HCL nr.300/2012 nici unul dintre textele de lege menționate nu reglementează cesiunea contractului. Aceștia mai observă că în contractul de asociere s-a stabilit că SC Grup Corint SA poate, cu aprobarea Consiliului Local, să-și înstrăineze afacerea dar nu să o cesioneze. Nu în ultimul rând se precizează că se impune o analiză obiectivă din punct de vedere economic a celor două societăţi comerciale astfel încât atributele cedentului (S.C. GRUP CORINT S.A.) care au fost avute în vedere de către Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia la momentul aprobării încheierii contractului de asociere să se regăsească într-o pondere covârşitoare în atributele cesionarului (S.C. CORINT S.R.L.).

Apreciem că trebuie avute în vedere pentru cele două firme, în principal, capitalul de afaceri, patrimoniul firmelor (bunuri mobile şi imobile), bilanţul financiar-contabil pe 0 sau profit, activităţile economice autorizate (COD CAEN), portofoliul firmelor, personalul angajat, datoriile către bugetul de stat şi local, etc).”, se arată în adresa oficială întocmită de Serviciul verificarea legalității actelor.

De cealaltă parte reprezentanții Primăriei Alba Iulia consideră că singura problemă de legalitate ar fi neîntrunirea numărului necesar de voturi pentru ca cesionarea să fie aprobată.

În raportul întocmit de Serviciul juridic al Primăriei Alba Iulia pentru informarea consilierilor locali în legătură cu solicitarea făcută de Prefectură se precizează: ”Nu cunoaştem cu câte voturi pentru a fost adoptată această hotărâre, însă considerăm că dacă se confirmă faptul că nu s-a întrunit numărul de 14 voturi minim necesar se impune revocarea acestei hotărâri din acest motiv şi, eventual, rediscutarea ei în prima şedinţă a Consiliului Local care urmează”.

Solicitarea Instituției Prefectului – Județul Alba va fi prezentată consilierilor locali în ședința programată pentru marți, 18 decembrie.

Vă reamintim că SC Grup Corint SA a cerut cesionarea contractului de asociere (având ca obiect folosinţa unor terenuri și spații din Cetate), încheiat în anul 2006 cu CL Alba Iulia către o altă firmă, Corint SRL,  motivând că ”Societatea Comercială Grup Corint SA împreună cu grupul de societăţi acţionare îşi propune să restructureze activităţile comerciale pe societăţi cu obiecte distincte de activitate, cum ar fi spre exemplu: Societatea Comercială Grup Corint SA doar pentru construcţii şi lucrări de restaurare, iar Societatea Comercială Corint SRL pentru turism şi servicii aferente. Cesiunea Contractului de asociere către Societatea Comercială Corint SRL, societate aflată în cadrul grupului nostru, va facilita un exerciţiu financiar explicit al fiecărui an calendaristic care să regularizeze după aprobarea bilanţului contabil, obligaţiile clare faţă de partener, respectiv Consiliul Local”.

Consilierii locali s-au abținut în bloc de la aprobarea proiectului de hotărâre ce viza cesionarea, în ședința din luna august, după ce în ședința CL din data de 9 iulie proiectul a fost amânat, fiind cerute informații suplimentare. În final, cesionarea a fost aprobată în ședința CL din 25 septembrie, după ce proiectul de hotărâre a fost introdus pe ordinea de zi în ultimul moment, alături de plângerea prealabilă formulată de Grup Corint care a anunțat că în caz de respingere va încerca să obțină cesionarea în instanță.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună Cetățenii din comuna Gârbova se pot bucura de un nou parc, situat în fața primăriei. Loc de relaxare și recreere, atât pentru tineri cât și pentru vârstnici sau turiști. „Amenajarea parcului din localitatea Gârbova a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea