Sport

Consiliul Judeţean alocă fonduri pentru sala de sport a Colegiului „I.D. Lăzărescu” Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În bugetul Consiliului Judeţean Alba aprobat săptămâna trecută se regăseşte şi suma de 180 mii de lei (1,8 miliarde de lei vechi), bani alocaţi de instituţia judeţeană pentru finalizarea lucrărilor la sala de sport a Colegiului Tehnic „I.D. Lăzărescu” Cugir.
Vestea a luat prin surprindere conducerea colegiului care face de mai bine de doi ani demersuri să primească fonduri pentru această importantă investiţie necesară sănătăţii şi recreerii elevilor. Directorul colegiului, ing. Camelia Dumitrean, ne declara, după aflarea veştii, că tergiversarea nefinalizării sălii de sport ar fi creat dificultăţi în relaţia şcolii cu elevii şi chiar cu părinţii acestora în condiţiile în care pe timp de iarnă nu se puteau ţine ore de sport în respectiva sală. „Având în vedere gestul neaşteptat din partea Consiliului Judeţean, doresc să mulţumesc pe această cale domnului preşedinte Ion Dumitrel, tuturor consilierilor care şi-au dat acordul pentru ca instituţia noastră să-şi rezolve una din marile probleme cu care se confruntă de atâta vreme”, a dorit să transmită d-na Dumitrean. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt.  Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]

Citește mai mult