Consiliul Județean Alba scoate la concurs două posturi de consilieri, la Compartimentul accesare proiecte și arii protejate
Consiliul Județean Alba socate la concurs, pe perioadă nedeterminată, două posturi de consilieri, la Compartimentul accesare proiecte și arii protejate.
- Consilier, clasa I, gradul profesional principal la Compartimentul arii protejate, Direcția amenajarea teritoriului și urbasnim din cadrul aparatului de specialitate.
- candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
– are cetăţenia română şi domiciliul în România;
– cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
– are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
– are capacitate deplină de exerciţiu;
– are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
– îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
– îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
– nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;
– nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
– nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.
- nivelul studiilor: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Domeniul fundamental (DFI) – Ştiinţe inginereşti, Ramura de ştiinţe (RSI) – Ingineria resurselor vegetale şi animale, Domeniul de licenţă (DL) – Silvicultură; sau în Domeniul fundamental (DFI) – Ştiinţe inginereşti, Ramura de ştiinţe (RSI) – Ingineria mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management, Domeniul de licenţă (DL) – Ingineria mediului sau în Domeniul fundamental (DFI) – Matematică şi ştiinţe ale naturii, Ramura de ştiinţe (RSI) – Ştiinţele pământului şi atmosferei, Domeniul de licenţă (DL) – Ştiinţa mediului;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 5 ani
- Consilier, clasa I, gradul profesional superior la Compartimentul accesare proiecte, Serviciul accesare și coordonare proiecte, Direcția dezvoltare și bugete din cadrul aparatului de specialitate
Condiţii de participare:
- candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
– are cetăţenia română şi domiciliul în România;
– cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
– are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
– are capacitate deplină de exerciţiu;
– are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
– îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
– îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
– nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;
– nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
– nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.
- nivelul studiilor: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Domeniul fundamental (DFI) – Ştiinţe sociale, Ramura de ştiinţe (RSI) – Științe economice;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 9 ani.
Concursul se va organiza cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
Concursul de recrutare constă în 3 etape succesive, după cum urmează: 1) selecţia dosarelor de înscriere; 2) proba scrisă; 3) interviul.
1) Selecţia dosarelor de înscriere
Dosasele de înscriere se depun la sediul autorităţii, Biroul resurse umane, în perioada 11 mai – 30 mai 2018, inclusiv, ora 16.00 și trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele documente:
- Formularul de înscriere;
- Curriculum vitae, modelul comun european;
- Copia actului de identitate;
- Copiile diplomelor de studii, certificatelor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
- Copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
- Copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
- Cazierul judiciar;
- Declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs, cu excepţia documentului prevăzut la punctul 3, care se poate transmite şi în format electronic, la adresa de e-mail: [email protected].
Documentul prevăzut la punctul 7. poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire. În situaţia în care candidatul solicită expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii şi procedurii aprobate la nivel instituţional.
Formularul de înscriere se găsește în format deschis, editabil pe pagina de internet al autorității, accesând linkul: http://www.cjalba.ro/wp-content/uploads/2018/05/Formularinscriere.docx, precum și la Biroul resurse umane din cadrul Consiliul Judetean Alba, în format letric.
Coordonatele de contact pentru primirea dosarelor de concurs sunt: Consiliul Judetean Alba, Municipiul Alba Iulia, Piața Ion I.C.Brătianu nr.1, la Biroul resurse umane, tel. 0731.560.763, fax: 0258813325, email: [email protected], persoană de contact: Ioana Matei, consilier.
2) Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări și va avea loc în data de 11 iunie 2018, ora 1000 la sala de şedinţe a Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, situată în mun. Alba Iulia, b-dul 1 Decembrie 1918, nr. 68;
3) Interviul se va susţine în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise. În cadrul interviului se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor.
Rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs, cu menţiunea «admis» sau «respins», însoţită de motivul respingerii dosarului, la locul desfăşurării concursului şi pe pagina de internet www.cjalba.ro/anunturi.
Punctajele obţinute de fiecare dintre candidaţi şi menţiunea «admis» ori «respins» la proba scrisă, respectiv interviu, se afişează la locul desfăşurării concursului şi pe pagina de internet www.cjalba.ro/anunturi.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă sau interviu, candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie, în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data şi ora afişării rezultatului probei scrise ori a interviului, la locul desfăşurării concursului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor finale se face în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data susţinerii ultimei probe.
Bibliografie :
- Consilier, clasa I, gradul profesional principal la Compartimentul Arii protejate, Direcția amenajarea teritoriului și urbasnim
- Constituția României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată
- Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (capitolul VI – Consiliul judeţean).
- Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Alba, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Alba nr. 364 din 14 decembrie 2017.
- Ordonanța de urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările şi completările ulterioare.
- Hotărârea guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările ulterioare.
- Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare.
- Ordinul nr. 1447/2017 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate, cu modificările şi completările ulterioare.
- Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, cu modificările şi completările ulterioare.
- Ordinul nr. 135/76/84/1284/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 46/2008 – codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Consilier, clasa I, gradul profesional superior la Compartimentul Accesare proiecte, Serviciul accesare și coordonare proiecte, Direcția dezvoltare și bugete
Bibliografie :
- Constituția României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată.
- Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (capitolul VI – Consiliul judeţean).
- Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Alba, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Alba nr. 364 din 14 decembrie 2017
- Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu completările și modificările ulterioare.
- Legea nr. 98 /2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare (Capitolul III – Modalităţi de atribuire).
- Regulamentul (UE) nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006.
- Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006.
- Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului.
- Regulamentul UE nr.1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului.
- Acordul de parteneriat 2014-2020, elaborat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, adoptat de Comisia Europeană.
- Ordonanța de urgență a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a Instrumentelor Structurale şi utilizarea acestora pentru Obiectivul Convergenţă, cu modificările și completările ulterioare.
- Hotărârea guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările și completările ulterioare.
- Hotărârea guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările și completările ulterioare.
- Hotărârea guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020.
– Centralizează informaţii cu privire la implementarea proiectelor proprii ale Consiliului Judeţean Alba şi alte instituţiilor subordonate pentru care s-a obţinut finanţare externă sau naţională;
– Coordonează implementarea proiectelor proprii ale Consiliului Judeţean Alba pentru care serviciul a aplicat pentru obţinerea finanţării externe sau naţionale şi, după caz, asigură managementul;
– Propune realizarea şi dezvoltarea de parteneriate publice-private şi publice-publice în vederea susţinerii dezvoltării economice şi sociale a judeţului Alba;
– Participă la seminarii de pregătire/instruire pentru pregătirea/contractarea/implementarea/ monitorizarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă;
– Asigură corespondenţa informaţională cu ministerele de resort şi alte structuri guvernamentale şi regionale responsabile de gestionarea fondurilor nerambursabile externe şi interne;
– Studiază legislaţia naţională în corelare cu cea comunitară în domeniul de activitate de interes pentru acest compartiment;
– Colaborează cu personalul din celelalte direcţii şi servicii din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Alba în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
– Întocmeşte sinteze, rapoarte, informări privind domeniul său de activitate;
– Întocmeşte proiecte de hotărâre specifice domeniului de activitate şi le supune aprobării Consiliului Judeţean Alba;
– Fundamentează şi elaborează referatele de necesitate, specificaţiile tehnice/caietele de sarcini, după caz, în vederea efectuării achizițiilor publice pentru activitățile repartizate ce necesita acest lucru;
– Participă şi răspunde împreună cu Serviciul achiziţii publice şi monitorizarea implementării contractelor de derularea procedurilor de atribuire, de achiziţiile de produse, servicii sau lucrări /achiziţiile directe pentru activitățile repartizate, potrivit legislaţiei în vigoare;
– Urmăreşte şi răspunde de derularea contractelor de achiziţie/acordurilor cadru/contractelor subsecvente, etc. iniţiate;
– Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de actele normative în vigoare precum şi în hotărârile Consiliului Judeţean Alba;
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu
Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu Din ianuarie 2025, vor exista noi reguli în ceea ce privește acordarea burselor de merit și celor de reziliență pentru elevii de gimnaziu. Aceaste reguli au scopul de a a încuraja performanța și de a spijini elevii cu dificultăți. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 16 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun