Curier Județean

Consiliul Județean al Elevilor Alba dă startul „Parlamentului educației”: Digitalizarea educației și bursele școlare, principalele subiecte vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Județean al Elevilor Alba dă startul unei campanii intitulate „Parlamentul educației”, ce are ca scop găsirea de soluții pentru problemele existente din sistemul de învățământ românesc. În perioada imediat următoare, unica structură de reprezentare a elevilor din județul Alba va intra în dialog cu parlamentarii județului nostru, aleși în noua Legislatură.

La întâlnirile ce vor avea loc au fost invitați membri ai tuturor partidelor politice județene alese în Parlament, unde se va urmări punctarea aspectelor ce îi vizează pe beneficiarii principali ai educației. Principalele subiecte ale viitoarelor întâlniri sunt aspecte ce vizează calitatea actului educational, precum digitalizarea educației și bursele școlare.

Având în vedere cele anunțate mai sus, în cursul zilei de astăzi, 23 ianuarie 2021, am avut o primă întâlnire cu domnul Florin Roman, deputat din partea Partidului Național Liberal Alba, unde am dezbătut problemele prezentate anterior.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | 13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia Bilanț impresionat pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia la Sarajevo Inter Dance Fest 2026. Colecția bogată de clasări fruntașe cuprinde 7 locuri I, 4 locuri II, 2 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir (strada Râul Mare ) a fost semnalată prezența unui urs, a anunțat Jandarmeria Alba, marți, 31 martie 2026, la ora 20.05. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei […]

Citește mai mult

Curier Județean

Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, medalie de bronz la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, medalie de bronz la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026 Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, a obținut o performanță notabilă, la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026. El a obținut o medalie de bronz în competiția care și-a stabilit laureații […]

Citește mai mult