Consilierul local, Horaţiu Clepan considerat incompetent de directorul STP să verifice activitatea firmei de transport
În cadrul unei conferinţe de presă a PSD Alba, consilierii locali Horaţiu Clepan şi Bogdan Medrea au redeschis subiectul Societăţii de Transport Public Alba şi au prezentat iniţiativa din Consiliul Local prin care 8.950 de elevi vor avea un abonament gratuit, (care costa 67 de lei) din 15 septembrie. Totodată, social democraţii şi-au arătat nemulţumirea vizavi de faptul că STP Alba nu a prezentat cheltuielile cu motorina, piesele de schimb, salarii şi numărul de curse, ba chiar mai mult, au pus la îndoială competenţa consilierului Clepan de a verifica Societatea de Transport Public şi au solicitat o firmă de audit.
Cu această ocazie consilierul Horaţiu Clepan îi transmite directorului Stelian Nicola că este competent să-i verifice activitatea, fiind de profesie economist şi deţine o firmă de transport din anul 2.000. Bogdan Medrea face o paralelă cu Societatea de Transport din Sebeş care circulă fără finanţarea Consiliului Local, singura sursă din care câştigă bani, fiind vânzarea biletelor. Aceştia susţin în continuare că nu vor vota proiectul STP în consiliu până nu se conving că banul public nu este risipit. „Directorul STP, Stelian Nicola a venit cu o idee, ca o firmă de audit să verifice activitatea. Noi credem că nu este cazul să angajăm o firmă de audit. Am cerut cinci puncte în care să ne explice pe ce se duc banii și nu să se cheltuiescă alți bani pe o firmă de audit. Dacă ei ne răspund la cele cinci puncte, noi vom vota cu două mâini”, a declarat Bogdan Medrea, care completează „Noi considerăm că şi în Alba, Societatea de Transport Public poate funcţiona la fel ca şi în Sebeş, iar administraţia locală poate face şi altceva cu 3.5 milioane de euro”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]