Politică Administrație

Consilierii locali PSD din Alba Iulia vor iniția un proiect de hotărâre prin care închirierea unui loc de parcare în municipiu să se facă online

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru a evita pe viitor situația creată recent, la Primăria Alba Iulia, când zeci de persoane au stat la cozi câteva zile, non-stop, pentru a obține un loc de parcare, consilierii locali PSD vor iniția un proiect de hotărâre prin care toată procedura să se desfășoare online.

Anunțul a fost făcut de Bogdan Medrea, într-o conferința de presă de joi, de la sediul partidului. Acesta s-a declarat indignat că într-un oraș care se vrea ”smart”, administrația locală nu găsește soluții astfel încât cetățenii să nu mai fie nevoiți ”să se calce în picioare pentru un loc de parcare”.

”Nu știu de ce situația nu s-a rezolvat până acum, că dureaza deja de ceva ani buni și se întâmplă în fiecare an. Noi o să venim cu un proiect de hotărâre în care o să propunem câteva măsuri simple prin care această degringoladă se poate evita. Una ar fi o procedură de înscriere online a celor care doresc locuri de parcare, iar acestea să se distribuie automat în zona locuințelor solicitanților, fiind prevăzută și posibilitatea ca proprietarii de mașini să poată schimba între ei aceste locuri. De asemenea, va fi o procedură de prelungire automată a concesionării locului de parcare astfel încât cetățeanul să nu fie nevoit să meargă la primărie în fiecare an”, a explicat Medrea.

Social democratul a subliniat că această măsură va fi benefică și pentru primărie, deoarece elimină și presiunea care se pune pe anumiți funcționari și aglomerația care se creează la serviciul care se ocupă de concesionarea parcărilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult