Congresul extraordinar al PNL: A fost adoptat noul statut al partidului
Vineri, 27 iunie a.c., noul statut al PNL a fost adoptat de Congresul extraordinar al liberalilor, cu doar 6 voturi împotrivă și 8 abțineri.
Noul statut prevede că președintele partidului și cei 31 de vicepreședinți vor fi aleși uninominal în congres. Atribuțiile vicepreședinților urmează să fie propuse ulterior în Biroul Politic Național și aprobate de Delegația Permanentă.
De asemenea, noul statut stipulează că secretarul general al partidului va fi propus de președintele PNL și validat de Biroul Politic Național, în care membri de drept vor fi liderii de filiale ai partidului, liderii și viceliderii grupurilor parlamentare, primarii de municipii reședință de județ și președinții de consilii județene și liderul delegației de europarlamentari PNL.
Din noul statut a fost scoasă prevedere că PNL este membru ALDE și al Internaționalei liberale. Afilierea PNL la un grup european va fi decisă de Congresul ordinar al formațiunii.
Noul statul al PNL cuprinde și faptul că denumirea, identitatea, tradiția istorică și unitatea sunt valori imuabile ale partidului, propunere a președintelui de onoare al liberalilor, Mircea-Ionescu Quintus.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
