Conflict într-o familie din Cugir, pe seama unui boiler şi a unui televizor
Un echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică, format dintr-un jandarm şi un poliţist, a intervenit luni, 4 februarie, pe strada Simion Bărnuţiu din oraşul Cugir şi a aplanat un conflict familial.
Iniţial, la ora 19.40, un bărbat a apelat numărul unic pentru semnalarea situaţiilor de urgenţă – 112 şi a solicitat ajutorul forţelor de ordine pentru că, spunea dânsul, soţia refuză să-i înapoieze câteva bunuri personale. Cei doi soţi sunt despărţiţi în fapt, fără a fi însă divorţaţi, iar prin “bunuri personale” bărbatul a indicat un boiler şi un televizor pe care, cu ajutorul oamenilor legii, dorea să le recupereze. Componenţii echipajului mixt i-au indicat să urmeze calea legală pentru a-şi obţine bunurile. În plus, pentru că a apelat abuziv 112, bărbatul în vârstă de 25 de ani a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris. În timp ce se pregătea să părăsească locuinţa, bărbatul şi-a înjurat soţia şi a avertizat-o că, după plecarea jandarmului şi a poliţistului, se va întoarce şi, prin violenţă, îşi va recupera bunurile. Din cauză că episodul de violenţă verbală a deranjat ordinea şi liniştea publică şi a provocat indignarea vecinilor, echipajul mixt a fost nevoit să intervină pentru stoparea acestuia. Bărbatului i s-a amintit din nou să apeleze la căile legale pentru rezolvarea neînţelegerilor cu soţia, i-au fost expuse consecinţele legale ale faptei sale, iar la final a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii oamenii legii reamintesc populaţiei faptul că proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei. În plus, dacă faptele sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate amenda este mult mai mare, fiind cuprinsă între 1.000 lei şi 3.000 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]