Curier Județean

Conduşi de alcool, cercetaţi de poliţişti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Doi conducători auto sunt cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală

Astfel, poliţiştii Formaţiunii Rutiere din cadrul Poliţiei oraşului Abrud, împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Ciuruleasa, au oprit în trafic, pe D.N.74, pe raza comunei Ciuruleasa, autoutilitara condusă de M. I., de 40 de ani, din municipiul Oradea, judeţul Bihor. Pentru că şoferul emana miros de alcool oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spitalul orăşenesc Abrud, unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

Cea de a doua persoană trasă pe dreapta a fost T. F., de 40 ani, din comuna Unirea. Şi acesta a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Aiud, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la interval de o oră în vederea stabilirii alcoolemiei. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează marți, 15 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 septembrie 2026 | Benzina și motorina s-au scumpit: Cât au ajuns să coste carburanții la cele mai cunoscute benzinării din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Benzina și motorina s-au scumpit: Cât au ajuns să coste carburanții la cele mai cunoscute benzinării din Alba Iulia Prețul la benzină și motorină au crescut, din nou, la cele mai cunoscut benzinării din Alba Iulia. Astfel, prețurile se mențin și marți, 15 septembrie, în jurul pragului de 10 lei pe litru. În aproape toată […]

Citește mai mult

Curier Județean

Stadiul lucrărilor la drumurile și podurile din Alba: Urgentarea demersurilor pentru intervențiile necesare la podul de la Unirea, cerute de Prefect. Care sunt intervențiile programate pâna la sfârșitul anului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Stadiul lucrărilor la drumurile și podurile din Alba: Urgentarea demersurilor pentru intervențiile necesare la podul de la Unirea, cerute de Prefect. Care sunt intervențiile programate pâna la sfârșitul anului O vizită de lucru la sediul Secției Drumuri Naționale Alba, pentru verificarea stadiului lucrărilor realizate în acest an și analizarea intervențiilor programate pentru perioada următoare, a […]

Citește mai mult