Acciza la motorină, redusă cu 25% până la sfârșitul lunii septembrie. Anunțul făcut de Ministerului Finanțelor
Acciza la motorină, redusă cu 25% până la sfârșitul lunii septembrie. Anunțul făcut de Ministerului Finanțelor
Ministerul Finanțelor păstrează reducerea temporară cu 25% a accizei pentru motorina standard și în perioada 16–30 septembrie 2026. Măsura a fost menținută în urma evaluării bilunare prevăzute de mecanismul introdus prin Legea nr. 162/2026 și continuă reducerea aplicată în prima jumătate a lunii septembrie.

Reducerea este echivalentă cu 701,07 lei pentru 1.000 de litri, respectiv 829,69 lei pe tonă. Astfel, în perioada 16–30 septembrie, acciza efectivă pentru motorina standard comercializată în România va fi de 2.103,22 lei/1.000 de litri, respectiv 2.489,05 lei pe tonă, scrie Adevărul.
Potrivit Ministerului Finanțelor, decizia are la bază evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă. Pentru a doua jumătate a lunii septembrie, variația cotațiilor Platts pentru motorină a fost de plus 51,19%, în timp ce prețul mediu la pompă al motorinei standard a crescut cu 27,47%. În baza formulei prevăzute de lege, reducerea accizei a fost menținută la nivelul de 25%.
Mecanismul urmărește să limiteze impactul creșterii costurilor cu carburanții asupra populației și economiei, în special în sectoarele transport și logistică, unde prețul motorinei poate influența costurile de operare și, indirect, prețurile bunurilor de consum.
Ministerul Finanțelor precizează că va continua să monitorizeze evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, cu reevaluări la fiecare două săptămâni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților
Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților Moșii de toamnă în 2026 sunt prăznuiți sâmbătă, 7 noiembrie, fiind o zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Sărbătoarea face parte din calendarul zilelor dedicate […]
Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română
Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română Tot mai mulţi pensionari suportă din ce în ce mai greu cheltuielile pe care le au de făcut, din cauza situaţiei economice tot mai dificile din România, astfel că aşteaptă cu tot mai multă nerăbdare […]
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]
