Actualitate

Concursul „Pro Natura” aduce dotări de 250 de milioane de lei vechi câştigătorilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri a avut loc prima ceremonie de premiere a căştigătorilor ediţiei din acest an a concursului „Pro Natura”. Iniţiat în urmă cu cinci ani de Consiliul Judeţean Alba, concursul „Pro Natura” este cel mai complex concurs destinat unităţilor de învăţământ indiferent de tematica abordată. Faptul a fost recunoscut şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care şi-a propus să multiplice concursul de nivel judeţean la nivel naţional. Dar pentru că vorbeam despre complexitate să spunem, pentru corecta informare, că acest concurs „Pro Natura” este pe cale să piardă titlul de cel mai complex concurs destinat unităţilor şcolare în favoarea unei alte competiţii iniţiate tot de Consiliul Judeţean Alba şi intitulată „Şcoala de 10”. La această competiţie concurează toate unităţile de învăţământ din judeţ, nu doar cele care doresc, aşa cum se întâmplă la „Pro Natura”, iar secţiunile de evaluare sunt mult mai multe şi mai complexe. „Şcoala de 10” se află acum la ediţia inaugurală, iar premiile pe care câştigătorii le vor primi sunt premii în bani destinate modernizării şi dotării şcolilor.
La ediţia din acest an a concursului „Pro Natura” s-au înscris 21 de unităţi de învăţământ din toate zonele judeţului Alba, care pe parcursul anului şcolar trecut au avut activităţi diverse cu tematică pro natura, de la drumeţii de o zi, până la expediţii de minimum cinci zile trecând prin simpozioane, expoziţi, studii, plantări de pomi etc. Juriul nu a avut o misiune uşoară, finaliştii prezentând toţi dosare stufoase cu documente şi imagini pentru demonstrarea activităţilor desfăşurate în cadrul concursului. Câştigătorii ediţiei din acest an sunt: *Gimnaziu: Premiul I – Grupul şcolar „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş, Premiul II – Şcoala generală „Iuliu Maniu” Vinţu de Jos, Premiul III – Şcoala generală „Nicodim Ganea” Bistra; *Liceu: Premiul I – Grupul şcolar „Corneliu Medrea” Zlatna, Premiul II – Colegiul Liceal Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, Premiul III – Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia.
Ieri şi-au primit premiul elevii Colegiului Liceal Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. El le-a fost oferit în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel care i-a felicitat pe elevi şi profesori pentru eforturile depuse îndemnându-i totodată să participe şi la ediţia de anul viitor a concursului, să depună mai multă strădanie în vederea obţineri Premiului I. De altfel preşedintele Consiliului Judeţean Alba va participa la premierea tuturor unităţilor de învăţământ clasate pe primele locuri la ediţia din acest an a „Pro Natura”. Menţionăm că premiile constau în obiecte destinate activităţilor de turism, cu accent pe expediţii, în valoare totală de 250 de milioane de lei vechi.

Petrecerea Divorțaților

Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum a scăpat de un proces penal un tânăr prins cu droguri de mare risc: DIICOT a renunțat la urmărirea penală, iar Tribunalul Alba a confirmat decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a scăpat de un proces penal un tânăr prins cu droguri de mare risc: DIICOT a renunțat la urmărirea penală, iar Tribunalul Alba a confirmat decizia Un tânăr cercetat pentru deținerea fără drept a 0,47 grame de 3-CMC, un drog de mare risc, a scăpat de continuarea urmăririi penale după ce procurorii DIICOT au […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii Milioane de pensionari din România așteaptă să afle cu cât le vor crește veniturile de la 1 ianuarie 2027. Formula legală de indexare indică o posibilă majorare de aproximativ 7,7%, însă constrângerile bugetare și scenariile analizate […]

Citește mai mult

Actualitate

Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale Repartizarea computerizată la liceu, programată pentru 22 iulie 2027, va avea loc la două săptămâni după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, din 7 iulie. Intervalul este necesar pentru completarea și verificarea fișelor de înscriere, […]

Citește mai mult