Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Concursul de vinuri Strugurele de Aur, în 7-8 septembrie, la Alba Iulia: 30 de producători din toate zonele țării și 172 de probe

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Concursul de vinuri Strugurele de Aur, ediția a IX-a, are loc în acest an, în 7-8 septembrie, în avanpremiera Festivalului Național de Folclor Strugurele de Aur și înaintea celui mai important eveniment din calendarul viticol, culesul viilor.

Concursul de vinuri Strugurele de Aur02Evenimentul se organizează în Alba Iulia, la Galeriile de la Poarta a III-a, locație care va deveni gazda producătorilor de vin, degustătorilor experţi şi iubitorilor de vin de calitate.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Concursul este organizat de Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România, Organizaţia Naţională Interprofesională a Vitivinicola, membră a Federației Naționale PRO AGRO şi Consiliul Judeţean Alba prin Asociaţia Tara Vinului.

”Noi ne-am dori ca în toate zonele viticole ale țării, în toate regiunile viticole să avem o astfel de manifestare. Din fericire aici am reușit (…) Festivalul Strugurele de Aur începe de joi, iar înainte de festival, unde vor fi trupe de muzică populară și alte manifestări culturale, facem concursul de vinuri astfel încât, miercuri, să avem rezultatele și să putem să transmitem mesajul mai departe vizavi de calitatea vinurilor din Transilvania în competiție cu vinurile din toată țara. Am găsit, aici, cea mai bună înțelegere și cea mai prietenoasă mână întinsă pentru această manifestare, din partea autorităților locale. Acesta e un exemplu și cu mesajul acesta merg oriunde în țară”, a spus, luni, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), Dan Boboc.

”Asociația Țara Vinului a apărut ca o necesitate pentru a sprijini producătorii locali. Acest frumos concurs de vinuri, Strugurele de Aur, ne ajută să promovăm tot ceea ce înseamnă vie și vin. Sunt convins că era nevoie de așa ceva și ca un concurs de nivel național astfel încât consumatorul să știe că în România și în județul Alba se produc vinuri de calitate și, de asemenea, producătorii să poată să-și măsoare forțele cu alți producători din țară. Din acest concurs câștigă toți, nu doar cei care sunt pe locuri fruntașe, și ceilalți, dar și consumatorii”, a spus președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

”Metoda de evaluare se face anul acesta electronic. Este o premieră. Avem softul încărcat pe tabletă și fiecare degustător vede vinul își alege modalitatea de notare după care intră într-un server – toate datele sunt secrete (…) Pentru promovarea vinurilor acest concurs este benefic, pentru producători în mod deosebit. Vrem să educăm consumatorul, iar încet, încet, consumul de vin să crească”, a spus  Diana Pavelescu, secretar general al (ADAR).

”România nu produce suficiente produse cu valoare adăugată. Vinul este unul dintre produsele, din fericire pentru noi, care are valoare adăugată și merită promovat (…) România în fiecare an participă la concursuri internaționale de vinuri unde obține nenumărate medalii ceea ce înseamnă că avem o conduită și un comportament corect față de vin. Vinurile românești nu sunt cu nimic mai prejos decât vinurile europene, ba din contră, spun eu. Mă bucur și mă mândresc că exploatația nr. 3 din Europa ca dimensiune a proprietății se află în județul Alba – acest lucru ar trebui promovat cât mai des – este vorba despre exploatația de la Jidvei care are 2.380 de hectare și care este un exemplu de conduită și profesionalism în modul în care au reușit să-și implementeze programele finanțate din fonduri europene”, a spus Emil Florian Dumitru, președintele Federației Națională PRO AGRO.

Concursul este împărţit în două secţiuni: vinuri liniştite şi vinuri efervescente, vinurile liniştite fiind împărţite în vinuri albe, rose, roşii, precum şi în funcţie de conţinutul de zahăr: seci, demiseci, demidulci, dulci.

Probele vor fi secretizate şi codificate cu 2 zile înainte de începerea concursului, iar sistemul de notare va fi va fi cel practicat de Organizaţia Internaţională a Vinului cu puncte de la 0 la 100, numărul medaliilor neputând să depăşească 40% din numărul de probe înscrise.

Pe toata durata concursului, degustările vor fi deschise, pentru a se putea observa modalitatea de evaluare şi corectitudinea acesteia.

La sfârșitul fiecărei zile din perioada desfășurării concursului, iubitorii vinurilor de calitate sunt așteptați la degustări și prezentări ale vinurilor înscrise în competiție. Degustările de vin vor fi realizate sub îndrumarea membrilor ADAR. Vizitatorii vor putea descoperi, astfel, diverse sortimente de vin înscrise în concurs.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Elevul sergent Flavius Taflan, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, mențiune la faza națională Olimpiadei de Limba Franceză: ”Am simțit mai intens ca niciodată că munca mea nu a fost în zadar”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevul sergent Flavius Taflan, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, mențiune la faza națională Olimpiadei de Limba Franceză: ”Am simțit mai intens ca niciodată că munca mea nu a fost în zadar” Elevul sergent Flavius Taflan și-a trecut în palmaresul olimpic o nouă performanță. El a obținut Mențiune la faza națională a Olimpiadei de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea