Concursul de Rezidenţiat va avea loc pe 20 noiembrie 2011
Ministerul Sănătăţii a afişat pe pagina de web www.ms.ro, proiectul de metodologie pentru desfăşurarea concursului de Rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2011. Proiectul cuprinde detalii privind înscrierea candidaţilor, metoda de desfăşurare a concursului şi modalitatea de punctaj şi a fost discutat la întâlnirile care au avut loc cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie. Metodologia de concurs va fi unică, la fel ca tematica şi bibliografia de concurs.
Conform documentului, faţă de anii precedenţi, în anul 2011, concursul de intrare în Rezidenţiat se va desfăşura, descentralizat, la nivelul centrelor universitare cu universităţi de medicină şi farmacie din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş, Craiova şi Timişoara. Unităţile şi specialităţile pentru care se organizează rezidenţiat pe post se vor aproba prin Ordin al ministrului Sănătăţii. De asemenea, numărul de locuri şi posturi pe domenii şi specialităţi se va stabili, defalcat, pe centre universitare, în funcţie de capacităţile de pregătire pe specialităţi ale acestora, de către Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România. În acest an concursul se va desfăşura tot sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, iar punctajul de promovare va reprezenta 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. După ce bibliografia şi tematica de concurs vor fi avizate de către Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor şi Colegiul Medicilor Dentişti, se vor aproba prin ordinul ministrului Sănătăţii şi se vor afişa pe paginile de web www.ms.ro şi www.rezidentiat.info. Informaţia va fi publicată şi în săptămânalul Viaţa Medicală. Atât tematica, cât şi bibliografia vor fi unice, la nivel naţional. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]