Concurs despre istoria liberală lansat de TNL Alba Iulia
TNL Alba Iulia organizează în acest an a treia ediţie a concursului „Istoria şi personalităţile Partidului Naţional Liberal”. Este vorba despre o competiţie de eseuri, care se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ liceal sau universitar din judeţul Alba. Participanţii pot câştiga unul dintre locurile oferite pentru elevi şi studenţi în cadrul Şcolii de Vară a TNL Alba Iulia, ediţia a V-a, eveniment care va avea loc în această vară în luna august, la mare sau la munte.
Eseurile trebuie trimise, până în 19 mai a.c. inclusiv, în format electronic, la următoarea adresă de e-mail: [email protected]. De asemenea, cei interesaţi de mai multe informaţii despre concurs, pot să adreseze întrebările lor tot la această adresa de e-mail. Fiecare eseu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cât mai original; să aibă un număr de pagini cuprins între trei şi cinci; să aibă o bibliografie care să cuprindă minim trei cărţi şi minim trei site-uri de internet. Câştigătorii vor fi anunţaţi în perioada 21-23 mai şi vor fi premiaţi în data de 24 mai, în cadrul unui eveniment public. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]
VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2
S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]