Politică Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ| Victor Negrescu: Mii de elevi și cursanți din Alba vor beneficia de prevederile raportului privind educația digitală

Ioana Oprean

Publicat

în

Raportul europarlamentarului Victor Negrescu privind elaborarea unei politici europene în materie de educație digitală a fost aprobat săptămâna aceasta cu o largă majoritate în Comisia pentru Educaţie şi Cultură din Parlamentul European. Raportul a beneficiat de 26 de voturi pentru şi niciun vot împotrivă.

Petrecerea Divorțaților

Mii de elevi și cursanți din județul Alba vor putea beneficia de prevederile sale în contextul în care acesta vizează creșterea alocărilor financiare pentru educaţie în programele europene, în mod special pentru educaţia digitală.

În județul Alba, la debutul pandemiei, peste 3.000 de elevi nu au putut desfășura școala online din cauza lipsei infrastructurii digitale. Totodată, alte câteva mii de școlari au avut acces doar la telefonul mobil și au participat la orele online în condiții dificile. Situația s-a mai îmbunătățit, însă nu suficient, iar astăzi peste 500 de elevi, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, nu dețin echipamente electronice pentru desfășurarea orelor. De asemenea, în unele sate din Munții Apuseni, nu se pot desfășura ore online din cauza lipsei accesului la internet, astfel fiind afectați sute de elevi.

În raport se face referire la importantele decalaje existente între statele membre şi regiuni privind accesul la educaţie digitală, menţionând problemele întâmpinate de România în a asigura aceste oportunităţi pentru toţi elevii şi profesorii.
”Educaţia digitală nu mai trebuie să fie un privilegiu. Niciun copil, niciun cursant nu trebuie să mai rămână în urmă. Prin raportul nostru definim ceea ce înseamnă cu adevărat educaţia digitală de calitate, metodele, practicile, dispozitivele, infrastructura şi arătăm cum putem ajunge la nivelul dorit, investind suplimentar în educaţie, începând cu planul pentru redresare şi rezilienţă”, a declarat vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu.

Câteva din punctele importante menţionate în cadrul raportului:

– se solicită alocarea a minim 10% din instrumentul de redresare şi rezilienţă pentru educaţie şi a 20% pentru transformarea digitală;
– se defineşte educaţia digitală de calitate şi se setează instrumentele pentru aplicarea unor standarde în domeniu;
– se fixează obiectivul accesibilizării pentru toţi a educaţiei digitale şi combaterea activă a inegalităţilor şi discrepanţelor de orice natură: programe de formare pentru profesori, elevi, studenţi şi părinţi; se defineşte accesul la educaţia digitală şi infrastructura digitală ca fiind un drept universal; se solicită alocarea de resurse financiare suplimentare; se menţionează programele care pot sau au avut succes; se vorbeşte de nevoia de adaptare a învăţământului tehnic, a educaţiei continue sau a învăţământului pentru persoane cu dizabilităţi; se subliniază importanţa corelării educaţiei digitale cu grupa de vârstă sau tipul de educaţie;
– se susţine dezvoltarea unor huburi dedicate educaţiei digitale şi a unui dialog permanent cu actorii relevanţi din educaţie pentru a deveni co-creatori ai educaţiei;
– se lansează proiectul Universităţii Online Europene, o platformă ce permite digitalizarea învăţământului superior;
– se iniţiază un proiect privind educaţia despre inteligenţa artificială şi robotică, cu scopul de a fi accesibil la nivel european;
– se întăreşte nevoia creşterii competenţelor digitale şi media şi se atrage atenţia asupra nevoii de a preîntâmpina riscurile existente online;

”Prin acest raport reușim să întărim rolul profesorilor, elevilor, studenţilor, părinţilor, autorităţilor locale şi societăţii civile în definirea viitorului educaţiei la nivel european, creând mecanisme active prin care aceștia pot participa şi influenţa politicile în domeniu şi fondurile alocate în acest scop la nivel european”, a precizat europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu.
De la începutul pandemiei, eurodeputatul român a organizat mai multe consultări publice privind digitalizarea educaţiei şi s-a implicat activ în sprijinirea accesului la educaţie, creând un canal educaţional video şi prima tabletă educaţională românească, distribuită gratuit, cu conexiune la internet, la mii de copii din toată ţara, inclusiv din județul Alba.

Victor Negrescu s-a preocupat în permanență de situația învățământului din județul nostru și s-a implicat pentru creșterea calității actului educațional. În acest context europarlamentarul Victor Negrescu şi parlamentarii PSD de Alba s-au întâlnit cu reprezentanţilor elevilor din județ şi au analizat, împreună, subiecte de actualitate discutând despre nevoia de a aloca sume suplimentare pentru educaţie şi despre cum se poate îmbunătăţi calitatea învăţământului. Victor Negrescu a promis elevilor că va participa la astfel de întâlniri de fiecare dată când va fi invitat.

Conform programului Parlamentului European, raportul urmează să fie votat în sesiunea plenară în cursul lunii martie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă” A început reabilitarea ultimelor străzi de pământ din centrul Aiudului, a anunțat, luni, 12 octombrie 2026, primarul Dragoș Crișan.  Potrivit edilului, Strada Strâmtă și Strada Muzicanților vor beneficia de o transformare importantă, iar odată cu regularizarea cursului Aiudelului, zona […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult