Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă USR | Acces liber pentru câinii ghizi ai persoanelor cu dizabilități. Legea USR a fost promulgată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă USR | Acces liber pentru câinii ghizi ai persoanelor cu dizabilități. Legea USR a fost promulgată

Legea USR care permite accesul câinilor ghizi ai persoanelor cu dizabilități oriunde, inclusiv în mijloacele de transport în comun, în magazine și în instituții publice, a fost promulgată. Legea, inițiată de deputata Oana Țoiu și senatoarea Silvia Dinică, a fost adoptată de Parlament la mijlocul lunii aprilie.
„De acum, persoanele cu handicap pot fi însoțite de câini ghizi, au acces în toate spațiile publice! Asta după ce accesul în spații vitale le-a fost mult timp îngrădit de statul român. După ani de umilințe, uși închise și neputință, acești oameni se pot bucura de normalitate! Aparent, normalitatea în România este ceva de domeniul SF, iar autoritățile par a trăi de cele mai multe ori într-o lume paralelă. Este absurd să fii nevoit să stai prin instanțele de judecată pentru un drept ce ține de un minim bun simț. Mă bucur că, de astăzi, le pot spune persoanelor cu dizabilități că pot merge oriunde alături de câinii lor ghid fără a mai fi discriminate”, declară senatoarea USR Silvia Dinică.

Alba FEST 2025

Legea USR intrată astăzi în vigoare modifică Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul acordării de acces liber și gratuit în toate locurile publice, inclusiv în mijloacele de transport în comun, taxiuri și mijloace auto de transport alternativ, pentru câinii-ghizi care însoțesc persoanele cu handicap grav.

Totodată, legea USR scutește persoanele cu handicap de taxa de 1.600 de lei pe care trebuie să o plătească la Registrul Auto Român pentru omologarea autovehiculelor special modificate pentru ele.

„De ce, dacă ești în scaun cu rotile, să plătești sute de euro în plus la RAR când îți adaptezi mașina să o poți conduce? O nedreptate pe care, de acum, am îndreptat-o. De ce nevăzătorii să fie opriți la ușă în restaurante ori instituții? Sau să fie lăsați cu orele în stradă pentru că îi refuză taxi-urile sau mașinile de ride-sharing? Am reparat și nedreptatea asta acum, că este promulgată legea noastră. Pachetul USR de legi pentru persoane cu dizabilități vizează educație incluzivă, angajabilitate și venituri decente pentru asistenții personali, iar aceste legi sunt încă în dezbatere în Parlament, au nevoie de o nouă majoritate”, afirmă deputata USR Oana Țoiu.

Legea privind câinii ghizi face parte dintr-o serie lungă de proiecte legislative inițiate de USR în sprijinul persoanelor cu dizabilități.

În noiembrie 2023, a intrat în vigoare, de pildă, legea inițiată de deputatul USR Radu Panait care obligă comisiile de evaluare să emită certificate pe perioadă nedeterminată pentru persoanele cu handicap ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare, astfel încât acestea să nu mai fie nevoite să se prezinte periodic pentru evaluare.

Într-o fază avansată a procedurii parlamentare este și proiectul USR, inițiat de parlamentarii Oana Țoiu și Ștefan Pălărie, care prevede, printre altele, introducerea unui „buget de subzistență” pentru persoanele cu handicap grav care nu realizează venituri sau nu beneficiază de pensie, majorarea indemnizației lunare a persoanelor cu dizabilități și organizarea de cursuri pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între 14 și 18 ani sau până la finalizarea studiilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Doi kilometri de asfalt ca-n palmă, așternuți la Cenade. Lucrări aproape de finalizare la podul de la Hăpria, urmate de amenajarea unui sens giratoriu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Doi kilometri de asfalt ca-n palmă, așternuți la Cenade. Lucrări aproape de finalizare la podul de la Hăpria, urmate de amenajarea unui sens giratoriu Doi kilometri de asfalt ca-n palmă au fost așternuți la Cenade, după ce administrația locală a finalizat lucrările la rețeaua de canalizare. În comuna Ciugud, lucrările la podul de la Hăpria […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Negocierile sunt despre a găsi un compromis, nu despre a-ți impune punctul de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Negocierile sunt despre a găsi un compromis, nu despre a-ți impune punctul de vedere Din păcate, negocierile pentru formarea unui nou guvern trenează, iar asta din cauza faptului că distinșii domni de la USR, obișnuiți până mai ieri cu cearta internă, au transferat acest obicei în cadrul discuțiilor cu […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Victor Ponta, reacție dură după verdictul în procesul cu DNA: „Vinovații rămân intangibili. Voi continua lupta pentru dreptate”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Victor Ponta, reacție dură după verdictul în procesul cu DNA: „Vinovații rămân intangibili. Voi continua lupta pentru dreptate” Victor Ponta a reacționat după verdictul Tribunalului București în procesul pe care l-a deschis în 2024 împotriva DNA și a procurorului Jean Uncheșelu pentru dosarul din 2015. Atunci, politicianul a fost înlăturat din funcțiile de președinte al […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea